
Federația Română de Handbal, în colaborare cu CSM Corona Brașov, organizează în acest weekend la Brașov două turnee de handbal feminin: Turneul Final de handbal feminin Tineret și Turneul Semifinal 1 de handbal feminin pentru Junioare 2. Brașovenii vor avea ocazia să vadă meciuri frumoase între unele dintre cele mai bune echipe de la categoriile respective de vârstă și, de ce nu, să descopere viitoarele staruri de mâine ale handbalului românesc!
Turneul Final de Tineret are loc la Sala Sporturilor „Dumitru Popescu Colibași și reunește echipele CSM Corona Brașov, CS Gloria 2018 Bistrița Năsăud, CSM București, SCM Râmnicu Vâlcea, CS Minaur Baia Mare, CS Rapid București, HC Dunărea Brăila și CSM Iași 2020.
Este de remarcat faptul că echipa de tineret a Coronei este cea mai tânără dintre toate echipele prezente, din lotul Coronei făcând parte doar junioare 1 și chiar două junioare 2!
„Este o mare bucurie și o realizare importantă pentru fetele noastre că s-au calificat la acest Turneu Final! Misiunea echipei noastre de tineret va fi una dificilă, dar ne mândrim că junioarele noastre vor lupta de la egal la egal cu sportive mai mari și mai experimentate! Mă bucur că Centrul de Junioare de la Corona Brașov își demonstrează încă o dată valoarea!” a declarat Alina Teslărașu, coordonatorul centrului de copiii și juniori.
Turneul Semifinal 1 de Junioare 2 se va desfășura la Sala Metrom și va alinia la start echipele CSM Corona Brașov, CSS 2 Baia Mare, CSM Slatina și Unirea Sannicolau Mare. Primele două clasate vor avansa la Turneul Final.
Intrarea este gratuită la ambele turnee și organizatorii îi invită pe toți brașovenii să susțină din tribune echipele Brașovului!
Programul competițiilor este următorul:
Program meciuri Turneu Final, handbal feminin Tineret
25.04.2025
– Joc 1, ora 10:30, CS Gloria 2018 Bistrița Năsăud – CSM București
– Joc 2, ora 14:30, SCM Râmnicu Vâlcea – CS Minaur Baia Mare
– Joc 3, ora 17:00, CSM Corona Brașov – CS Rapid București
– Joc 4, ora 19:30, HC Dunărea Brăila – CSM Iași 2020
26.04.2025
– Joc 5, ora 11:00, Învinsă joc 1 – Învinsă joc 4
– Joc 6, ora 13:30, Învinsă joc 2 – Învinsă joc 3
– Joc 7, ora 16:00, Câștigătoare joc 1 – Câștigătoare joc 4
– Joc 8, ora 18:30, Câștigătoare joc 2 – Câștigătoare joc 3
27.04.2025
– Joc 9, ora 11:00, Învinsă joc 5 – Învinsă joc 6 (locurile 7 – 8)
– Joc 10, ora 13:30, Câștigătoare joc 5 – Câștigătoare joc 6 (locurile 5 – 6)
– Joc 11, ora 16:00, Învinsă joc 7 – Învinsă joc 8 (locurile 3 – 4)
– Joc 12, ora 18:30, Câștigătoare joc 7 – Câștigătoare joc 8 (locurile 1 – 2)

Program meciuri Turneu Semifinal 1, handbal feminin Junioare II
25.04.2025
– Ora 10:00, CSM Corona Brasov – CSS 2 Baia Mare
– Ora 14:00, CSM Slatina – Unirea Sannicolau Mare
26.04.2025
– Ora 09:00, CSS 2 Baia Mare – Unirea Sannicolau Mare
– Ora 11:30, CSM Corona Brasov – CSM Slatina
27.04.2025
– Ora 09:00, CSM Slatina – CSS 2 Baia Mare
– Ora 11:30, Unirea Sannicolau Mare – CSM Corona Brasov