Turneul Naţional „Vioara lui Enescu”: cele patru viori ale compozitorului împreună pe aceeaşi scenă la Brașov, pe 27 noiembrie

Cele patru viori care i-au aparţinut violonistului şi compozitorului George Enescu, aflate în patrimoniul Muzeului Naţional „George Enescu”, se vor afla, în premieră, împreună pe aceeaşi scenă, într-un turneu naţional, programat în perioada 12 – 29 decembrie. Evenimentul este programat și în Brașov, pe 27 noiembrie, la Sala Patria, potrivit agenției naționale de presă Agerpres.

Cei patru violonişti care vor cânta la cele patru instrumente clasate în categoria Tezaur sunt: Gabriel Croitoru, pe vioara Guarneri del Gesu „Catedrala” din 1731 – instrument la care cântă din 2008, Simina Croitoru, pe vioara Paul Kaul din 1931, Paul Răducanu, pe vioara Paul Kaul din 1930 şi Mircea Dumitrescu pe o vioară Freres Pierre şi Hippolyte Silvestre din 1835, informează, miercuri, organizatorii.

Citeste și:  Ce pățești dacă împiedici pe cineva să voteze?

Alături de cei patru violonişti, pe scenă va fi şi pianistul Horia Mihail, împreună cu care violonistul Gabriel Croitoru a început în anul 2012 Turneul Naţional „Vioara lui Enescu”.

Programul cuprinde lucrări de Pugnani-Kreisler, Fr. Kreisler, Gr. Dinicu, S. Dinicu, Ch. Dancla, G. Enescu, P. Sarasate.

Cu o istorie de mai bine de un deceniu, turneul va avea loc la Iaşi (12 noiembrie – Palatul Culturii), Bucureşti (18 noiembrie – Ateneul Român, Galaţi (14 noiembrie – Teatrul Naţional de Operă şi Operetă „Nae Leonard”, în Festivalul International Leonard – ediţia a 20-a), Braşov (27 noiembrie – Sala Patria), Deva (28 noiembrie – Sala Pro Arte), Bistriţa (29 noiembrie – Sinagoga).

Citeste și:  Ce înseamnă frauda la vot?

Turneul „Vioara lui Enescu” îi va încânta şi pe românii din Bolognia (4 decembrie – Hotel I Portici).

Din 2012 până în prezent, vioara lui Enescu a ajuns în cămine culturale din sate aflate în cele mai îndepărtate colţuri ale României, în săli de sport din licee, în oraşe mari şi mici ale ţării, dar şi la Sala Radio din Bucureşti sau în marile săli de concerte din Beijing, Londra, Spania, Portugalia. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.