Turul României s-a terminat triumfal, pe Bulevardul Unirii, cu victoria categorică a echipei Astana

Etapa cu numărul 5 din Turul României a oferit spectacol de gală pe Bulevardul Unirii, din București. Plutonul a rulat în mare viteză pe traseul securizat dintre Piața Alba Iulia și Piața Constituției, iar cicliștii români s-au străduit să iasă în evidență: CRISTA Daniel, de la Banat Cycling Academy și BUTA Cătălin, de la Vini Monzon Savini Due OMZ și-au încercat norocul în evadare, în fața plutonului, iar HARASIM Mihnea, de la Team Skyline s-a implicat în sprintul final, situându-se pe locul 10 în clasamentul etapei.

Circuitul din București a fost câștigat de duo-ul BOWER Lewis și AUGE Ronan, de la Equipe Continentale Groupama – Fdj, în timp ce slovacul KUBIŠ Lukáš, de la Elkov-Kasper a terminat și el pe podium, apărându-și tricoul cu buline, de lider în clasamentul pe puncte.

Etapa de gală s-a bucurat de prezența a sute de spectatori – iubitori ai ciclismului din toată țara, iar la festivitatea finală de premiere a fost prezentă și doamna Elisabeta Lipă, președinte al Agenției Naționale pentru Sport, care a ținut să felicite Federația Română de Ciclism pentru organizarea evenimentului care promovează sportul și sportivii români, dar și frumusețea României.

Citeste și:  6 angajați din 10 au revenit la modul de lucru full-time la birou. Top managerii vin cel mai des

Podiumul Etapei 5:

  • Locul 1 și tricou portocaliu, sponsorizat de Orange: BOWER Lewis, Equipe Continentale Groupama – Fdj
  • Locul 2AUGE Ronan, Equipe Continentale Groupama – Fdj 
  • Locul 3KUBIŠ Lukáš, Elkov – Kasper

Clasamente finale după Turul României 2024

  • Tricoul galben de lider în Clasamentul General, sponsorizat de Yopro: DOSTIYEV Ilkhan, Astana Qazaqstan Development Team
  • Tricoul cu buline, de lider în Clasamentul pe Puncte, sponsorizat de Federația Română de Ciclism: KUBIŠ Lukáš, Elkov – Kasper
  • Tricoul verde, de lider în Clasamentul Cățărătorilor, sponsorizat de Stay Strong: DOSTIYEV Ilkhan, Astana Qazaqstan Development Team
  • Tricoul alb, de lider în Clasamentul Tinerilor (sub 23 de ani), sponsorizat de Gebruder Weiss: DOSTIYEV Ilkhan, Astana Qazaqstan Development Team
  • Tricoul roșu, de lider în Clasamentul Sprinturilor, sponsorizat de M&Ms: WRIGHT Paul, Rembe Pro Cycling Team Sauerland
  • Tricoul albastru, de lider în Clasamentul Românilor, sponsorizat de Ariel: RĂILEANU Cristian, Echipa Națională a României.
  • Tricoul gri, pentru cea mai bună echipă din competiție, sponsorizat de Auchan Romania: Astana Qazaqstan Development Team
Citeste și:  Pacienții cu dizabilități din România riscă să rămână fără acces la medicii specialiști de recuperare medicală

A 56-a ediție a Turului României, care a început în data de 14 august la Deva, a numărat 5 etape care au trecut prin Alba Iulia, Păltiniș, Sibiu, Cristian (Brașov) și Târgoviște, înainte de a ajunge la finiș, în 18 august, la București, unde pentru prima dată după 20 de ani, etapa finală având loc pe Bulevardul Unirii. Evenimentul a însumat peste 800 de km și a adus la start 25 de echipe din 14 țări, marcând cea mai puternică participare românească la o competiție de gen, cu șase echipe înscrise. Evenimentul a fost transmis integral, în direct, pe Digi Sport 2, iar TVR 1 a făcut rezumate zilnice ale etapelor.

Turul României 2024 a fost organizat de Federația Română de Ciclism alături de Auchan, în calitate de partener principal și Agenția Națională pentru Sport, în calitate de partener instituțional.

Citeste și:  UNTOLD participă la cea de a 23-a ediție a Festivalului Brazilor de Crăciun, manifestare caritabilă organizată de Salvați Copiii

Despre Turul României

Inspirată de Turul Franței, publicația „Revista Automobilă” a organizat, în 1910, Circuitul Munteniei, pe ruta București-Sinaia-Târgoviște-București, însă competiția a fost pusă de pauză 3 ani mai târziu, din cauza Primului Război Mondial. În 1934, ziarul „Sportul Zilnic” a reluat ideea, organizând prima competiție ciclistă națională – Turului României, supranumită și „Mica Buclă”. Competiția figurează în calendarul Uniunii Cicliste Internaționale din 2008, iar din 2019 este organizată în parteneriat cu Auchan România. Mai multe informații despre Turul României 2024 pe: www.turulromaniei.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.