UCIMR anunță prima ediție a Academiei ICon Arts Ireland, parte a celei de-a XXIV-a ediții a Academiei ICon Arts Transilvania

Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România (UCIMR) anunță cea de-a XXIV-a ediție a Festivalului ICon Arts, unul dintre cele mai longevive festivaluri dedicate muzicii clasice, jazz și celor mai efervescente creații din domeniul artelor contemporane. După succesul ICon Arts Transilvaniași ICon Arts Roma din anii anteriori, ICon Arts Ireland marchează extinderea internațională a Academiei ICon Arts, în paralel cu dezvoltarea continuă a programelor sale de tradiție din România.

Timp de 6 zile, într-un format inaugural conceput pentru un grup restrâns de participanți, ediția International Contemporary Arts (ICon Arts) din acest an va reuni 16 artiști în vestul Irlandei, la Kylemore Abbey (Connemara, comitatul Galway), într-un cadru dedicat explorării artistice inspirate de patrimoniul cultural și ecleziastic local.

„Fondată în Transilvania și activă de peste două decenii, Academia ICon Arts s-a impus ca un reper în domeniul educației muzicale avansate și al schimbului artistic din România. Lansarea ICon Arts Ireland reprezintă o continuare firească a acestui parcurs, răspunzând extinderii colaborărilor internaționale și a parteneriatelor educaționale dezvoltate de-a lungul anilor. Edițiile din România și Irlanda funcționează ca platforme complementare, împărtășind aceleași valori artistice și principii pedagogice, adaptate însă fiecărui context cultural și geografic specific.”Sebastian Gheorghiu, manager cultural și membru în Consiliul Director UCIMR

ICon Arts Ireland reprezintă o consolidare a parteneriatelor româno-irlandeze inițiate în urmă cu mulți ani, în care nume precum Contemporary Music Centre (CMC) și ConTempo Quartet au fost prezențe constante în cadrul proiectelor UCIMR.

Citeste și:  „Buzunarul cu pâine” de Matei Vișniec, jucat la Brașov într-un spectacol-lectură cu puternic mesaj social

Academia ICon Arts Ireland

În perioada 30 aprilie – 5 mai, în cadrul Academiei ICon Arts Ireland se vor desfășura masterclass-uri dedicate studenților și elevilor care doresc să-și perfecționeze tehnica. Timp de șase zile, tinerii vor participa la masterclass-urile de compoziție, interpretare solo și muzică de cameră, sub îndrumarea unor mentori cu nume sonore din lumea muzicală din România, Irlanda și Regatul Unit al Marii Britanii.

Astfel, vor avea loc masterclass-urile de compoziție, condus de prof. Dan Dediu, cu participarea ansamblului de interpreți compus din Cristina Țegzeșiu (oboi), Andreea Banciu (violă), Adrian Mantu (violoncel) și Aileen Cahill (pian), masterclass-ul de muzică de cameră, condus de Adrian Mantu (violoncel) și Duo ANIMA[Andreea Banciu (violă), Aileen Cahill (pian)], precum și cel de vioară, condus de profesorul Remus Azoiței.

Secții ICon Arts Ireland

Compoziție:

 Dan Dediu
 Profesor, Universitatea Națională de Muzică din București
 Președinte Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România (U.C.M.R.)
 Director artistic, World New Music Days 2026

Ansamblu de interpreți:
 Cristina Țegzeșiu (oboi)
 Andreea Banciu (violă)
 Adrian Mantu (violoncel)
 Aileen Cahill (pian)

Citeste și:  125 de elevi, mulți din Brașov, selectați în Academia de Cariere Tehnice: ateliere online, tabără finală și mini-granturi pentru proiecte comunitare

Muzică de cameră:

Adrian Mantu (violoncel)

Duo ANIMA
  – Andreea Banciu (violă)

 – Aileen Cahill (pian)

Vioară:

Remus Azoiței
 Profesor, Royal Academy of Music, Londra

Înscrieri – ICon Arts Ireland

Pentru fiecare masterclass este disponibil un număr limitat de locuri:

  • Compoziție: 4 locuri
  • Muzică de cameră: 6 locuri
  • Vioară: 6 locuri

Detalii despre perioadă și modalitate de înscriere sunt disponibile pe website-ul www.IConArts.ro, secțiunea ICon Arts Ireland.

Festivalul ICon Arts Transilvania

Eforturile tinerilor muzicieni din programele de formare se concretizează în concertele și recitalurile programate în lunile aprilie și mai, găzduite de edificii de cult, instituții și proprietăți private deschise artei. Alături de cursanți, Festivalul ICon Arts îi reunește și pe mentorii masterclass-urilor Academiei ICon Arts, care vor susține, la rândul lor, concerte în Irlanda. Ediția din acest an propune un program eclectic, multidisciplinar și multicultural, în care virtuozitatea muzicală se împletește cu farmecul satelor și orașelor irlandeze și cu degustarea de preparate tradiționale.

Locație – Kylemore Abbey

Situată în inima regiunii Connemara, Kylemore Abbey este unul dintre cele mai emblematice repere culturale și arhitecturale ale Irlandei. Înconjurată de munți, lacuri și păduri, abația oferă un cadru excepțional pentru concentrare artistică, creație și dialog profesional. Prin legătura sa profundă cu educația, patrimoniul și viața spirituală, Kylemore Abbey constituie un mediu ideal pentru formare muzicală avansată și imersiune artistică.

Citeste și:  52 de utilaje de deszăpezire au acționat, în această noapte, în oraș și în Poiana Brașov

Proiectul este organizat de UCIMR – Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România, în colaborare cu ICon Arts Partnership.

Parteneri: Kylmore Abbey, KenDu Music,  Contemporary Music Centre Ireland și Uniunea Compozitorilor  și Muzicologilor din România – UCMR

Despre UCIMR

Fondată în anul 1995, la inițiativa prim-violistului Filarmonicii bucureștene, Ștefan Gheorghiu, Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România este o organizație nonprofit de utilitate publică, care de 3 decenii contribuie la dezvoltarea și răspândirea muzicii clasice, atât pe plan național, cât și internațional. UCIMR susține arta interpretativă, de la soliști, coriști și instrumentiști până la dansatori sau balerini, prin inițierea și implementarea de proiecte culturale menite să faciliteze schimbul de experiență și promovarea artiștilor în medii cât mai diverse. Misiunea UCIMR este dezvoltarea peisajului cultural românesc prin promovarea valorilor artistice autentice. Asociația creează oportunități de afirmare dedicate tinerilor artiști, dar susține și activitatea artiștilor pensionari. Pe lângă Festivalul ICon Arts, UCIMR organizează evenimentele emblematice cu tradiție precumThe Jazz Cave, CellEAST Festival, concertele de Ziua Națională a României și Anul Nou de la Sibiu.

Mai multe detalii puteți consulta pe website-urile ICon Arts, ICon Arts Festival și UCIMR.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.