Guvernul României pregătește o Ordonanță de Urgență prin care va permite amplasarea antenelor 5G în orașe, pe terenuri agricole ( (indiferent de clasa de calitate a acestora), pajiști permanente, terenuri forestiere, spații verzi, terenuri care fac parte din arii naturale protejate, informează Hotnews.
Mai precis, Guvernul pregătește modificarea Legii 196/2018 cu privire la înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari și administrarea condominiilor, astfel încât firmele de comunicații vor putea încheia contracte cu asocitia de proprietari reprezentată de președinte, fără a fi necesară hotărârea adunării generale a asociației de proprietari sau acordul vreunui proprietar din condominiu.
Aceasta, deși Art. 38 alin. (2) din Legea nr. 196/2018 prevede că: `Părțile comune pot fi utilizate de către terți, persoane fizice sau juridice de drept public și/sau privat, numai ca urmare a hotărârii adunării generale a asociației de proprietari, adoptată cu acordul a două treimi din numărul total al proprietarilor din condominiu și cu acordul tuturor proprietarilor direct afectați de vecinătate, în baza unui contract de închiriere, de folosință sau de concesiune, semnat de președinte în numele asociației și avizat de cenzor/comisia de cenzori”.
Proiectul a fost publicat pe site-ul Ministerului Comunicațiilor , condus de Alexandru Petrescu, și va sta în consultare publică 10 zile. Puteți consulta OUG-ul și Nota de Fundamentare.