Profesorii nu merg nici astăzi la catedră. Aşa că ultima săptămână din acest an şcolar începe sub semnul protestelor. Totuşi, în această dimineața la ora 10, sindicaliştii trebuie să anunțe dacă opresc sau nu greva, potrivit Televiziunii Române.
Cea mai recentă ofertă a Executivului aduce salarii mai mari cu 25% pentru angajații din învăţământ de la 1 iunie anul acesta, prime anuale și o tranșă de 50% din creșterea pe noua grilă, de la începutul anului viitor.
Proiectul de act normativ pus în dezbatere de Ministerul Muncii prevede că, începând cu data de 1 iunie 2023, se majorează salariile de bază ale personalului didactic şi personalului didactic auxiliar din cadrul unităţilor de învăţământ preuniversitar şi instituţiilor de învăţământ superior cu suma 1.300 de lei brut pe fiecare funcţie.
De asemenea, cu aceeaşi sumă se majorează salariile personalului didactic auxiliar din cadrul bibliotecilor universitare, prei care au calitatea de personal didactic auxiliar, conform Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, şi care desfăşoară activitatea în sistemul naţional de învăţământ.
În ceea ce priveşte salariile personalului nedidactic din cadrul unităţilor de învăţământ preuniversitar şi instituţiilor de învăţământ superior, acestea cresc cu suma 400 de lei brut pe fiecare funcţie.
Majorările salariale vor fi suportate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educaţiei. Impactul asupra bugetului de stat, în anul curent, va fi de – 2.705.505 lei.