Un bărbat din județul Brașov a fost arestat pentru acte de violență

Sâmbătă, 14 septembrie 2024, polițiștii din cadrul Politiei Municipiului Brașov- Secția 5 de Poliție au fost sesizați de către un bărbat, polițist de penitenciare în cadrul Penitenciarului Codlea, aflat în timpul liber, cu privire la faptul că în timp ce acesta se afla pe strada Iuliu Maniu, din municipiul Brașov, a observat un bărbat, ale cărui semnalmente corespundeau cu cele ale unui bărbat căutat de polițiștii brașoveni.

În scurt timp, polițiștii s-au deplasat la locul indicat, unde, cu sprijinul unui echipaj din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Brașov, bărbatul, în vârsta de 36 de ani, a fost identificat, acesta fiind căutat pentru săvârșirea infracțiunii de „lovirea sau alte violențe”.

Citeste și:  RATBV introduce temporar linia 97

Astfel, dupa ce bărbatul a fost condus la sediul unității de poliție și după administrarea probatoriului, acesta a fost reținut și introdus în cadrul Centrului de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Brașov, pentru o perioadă de 24 de ore.

Ulterior, după ce a fost prezentat de către un procuror în fața unui judecător de drepturi și libertăți, pe numele bărbatului a fost emis un mandat de arestare preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile.

În cadrul dosarului penal constitut, cercetările sunt continuate sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale.

Citeste și:  Peste 300 de sesizări cu privire la săvârşirea unor fapte care contravin legislaţiei electorale

Inspectoratul de Poliție Județean Brașov mulțumește pentru cooperarea eficientă a forțelor implicate, subliniind importanța colaborării interinstituționale în menținerea siguranței publice!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.