Un brașovean și-a bătut soția și copilul de i-a băgat în spital

         Polițiști din cadrul Secției 4 Poliție Brașov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “violență în familie”. În fapt, la data de 07 octombrie a.c., în jurul orei 19.30, un bărbat, în vârstă de 50 ani din mun. Brașov, jud. Brașov, i-ar fi agresat fizic pe soția sa și pe fiul său, în vârstă de 16 ani, în timp ce se aflau la domiciliul comun din mun. Brașov. Ulterior, cele două persoane au fost transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

          În conformitate cu prevederile legale și având în vedere faptul că, în urma completării formularului de evaluare a riscului, s-a constatat că există risc iminent, polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de 5 zile față de bărbatul în cauză, de asemenea, s-a dispus măsura evacuării temporare a acestuia din locuință, precum și păstrarea unei distanțe de 200 m față de persoanele vătămate, domiciliul acestora și unitatea de învățământ.

Citeste și:  Este obligatoriu avansul când închei o promisiune de vânzare-cumpărare?

          În urma probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, fiind cercetat în cadrul unui dosar penal, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.