Un cetățean srilankez a fost reținut de polițiștii brașoveni după ce ar fi agresat o altă persoană, de aceeași naționalitate

Poliția Municipiului Brașov – Secția 2, efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, constituit sub aspectul săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, cu persoana bănuită în stare de reținere.

La data de 5 noiembrie a.c, în jurul orei 22:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov-Secția 2, au fost sesizați prin intermediului Serviciului de Urgență 112 cu privire la faptul că, pe strada Carierei, din municipiul Brașov, s-ar fi iscat un conflict spontan, context în care o persoană ar fi fost rănită, cu un obiect ascuțit.

Față de sesizarea primită, la locul incidentului s-a deplasat de îndată un echipaj de poliție care a constatat că cele sesizate se confirmă și a identificat persoanele implicate în conflict, respectiv doi bărbați, în vârstă de 27 și 39 de ani, ambii cetățeni srilankezi.

Citeste și:  Cinci ani la Cotroceni. De ce contează pe cine alegem la prezidențiale?

Bărbațul agresat a fost transportat la o unitate medicală pentru a beneficia de îngrijiri adecvate, iar cealaltă persoană, mai exact cetățeanul srilankez, în vârstă de 39 de ani, a fost condus la sediul unității de poliție, pentru continuarea cercetărilor.

În urma administrării probatoriului, polițiștii au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, iar persoana bănuită a fost reținută și depusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Brașov, pentru o perioadă de 24 de ore.

Cercetările sunt continuate de Poliția Municipiului Brașov – Secția 2, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, urmând ca la finalizarea acestora să fie propusă soluția legală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.