Asociația Divas şi Consiliul Judeţean Braşov vă invită la spectacolul AIDA, de Giuseppe Verdi – un eveniment unic în România, sâmbătă, 22 iulie 2023, ora 19:00, în Piața Sfatului.
Organizată cu ocazia celebrării a 210 ani de la nașterea compozitorului Giuseppe Verdi și a 100 de ani de la nașterea sopranei Maria Callas, montarea operei AIDA reprezintă o premieră absolută pentru Brașov.
Se anunţă un eveniment de mare anvergură, ce aduce imaginea Egiptului în fața brașovenilor și turiștilor, într-un spectacol de înaltă ţinută care va aşeza Brașovul pe harta culturală internațională prin acest regal artistic deosebit, un monument al artei lirice universale.
Publicul din Piața Sfatului va fi cu siguranţă încântat de grandioasa operă verdiană, într-un cadru senzațional, cu costume opulente specifice zeităților şi într-o punere în scenă modernă care include proiecţii LED.
Toate informaţiile privind acest spectacol care se anunţă cu totul excepţional au fost prezentate într-o conferinţă de presă găzduită de preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Todorică Şerban, la care au participat Lăcrămioara Crihană, preşedinta Asociaţiei Divas, şi Imelda Tóásó, director executiv Direcţia Management Proiecte – Consiliul Judeţean Braşov.
Spectacolul reunește aproximativ 120 de artiști, soliști de operă, cor, balet și orchestră.
Din distribuția spectacolului fac parte artiști ce performează pe marile scene ale țării:
– Apollonia Fodre Egyed (Opera Maghiară din Cluj-Napoca) – Aida,
– Hector Lopez (Opera Națională din Cluj-Napoca) – Radames,
– Lăcrămioara Crihană (Teatru Național de Operă și Operetă „Nae Leonard”, Galați) – Amneris,
– George Proca (Opera Națională Română Timișoara) – Amonasro,
– Andrei Yvan (Opera Națională Română Iași) – Ramfis,
– Cosmina Stancu (Opera Graz, Austria) – Gran Sacerdotessa,
– Mădălin Claudiu – Gran Sacerdote,
– Paul Celmare – Il messagero.
Aceștia vor fi acompaniați de Corala „Opera” din București, sub bagheta dirijorului Adrian Ionescu, Orchestra Filarmonicii Pitești și balerini ai Operei Naționale din București.
Invitatul special al acestui spectacol este renumitul dirijor și compozitor italian Angelo Inglese.
Prin aducerea pe aceeași scenă a acestor personalități, vom dezvolta un spectacol reper, care îmbină muzica de operă cu dansul, toate expuse în contextul arhitectural al clădirilor de patrimoniu din centrul Brașovului, unde invităm publicul să redescopere muzica de operă și una dintre marile capodopere mondiale.
Brașovenii și nu numai sunt invitați să se bucure de capodopera verdiană AIDA, o experiență unică pentru orașul de sub Tâmpa.
Proiectul este finanțat de Consiliul Județean Brașov cu suma de 120.000 de lei în cadrul Programului privind acordarea de finanţări nerambursabile, din bugetul propriu al judeţului Braşov pe anul 2023, pentru proiectele culturale iniţiate de asociaţii şi fundaţii.