Un nou proiect cu fonduri europene destinat îmbunătățirii activității Consiliului Județean Brașov a fost aprobat

Un nou proiect cu fonduri europene destinat îmbunătăţirii activităţii Consiliului Judeţean Braşov a fost aprobat în şedinţa ordinară a forului deliberativ, care a avut loc luni, 23 decembrie.

Aleşii judeţeni şi-au dat acordul pentru participarea UAT Județul Braşov la apelul de proiecte lansat de ADR Centru în cadrul Programului „Regiunea Centru” – Prioritatea 2: O regiune digitală, şi au aprobat proiectul „Îmbunătățirea soluțiilor GIS la nivelul județului Braşov”, cod SMIS 336354, în vederea finanțării acestuia în din fondurile europene gestionate la nivelul Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Centru în exerciţiul financiar 2021-2027.

Valoarea totală a proiectului este de 1.863.024,97 lei (inclusiv TVA), contribuția proprie în proiect a Consiliului Județean Braşov fiind de 37.260,51 lei.

Implementarea acestui proiect este o necesitate obiectivă la nivelul Consiliului Judeţean Braşov, în condiţiile adoptării soluţiilor digitale în tot mai multe domenii care ţin de administraţia publică locală. Astfel, este necesar ca evidența documentelor emise de Serviciul de Autorizații, Avize şi Disciplina în Construcții din cadrul CJ Braşov să fie păstrată într-un sistem geospațial integrat, capabil să coreleze informațiile şi să utilizeze într-o manieră unitară datele disponibile. Spre exemplu, sistemul trebuie să aibă capacitatea de a identifica tot istoricul de solicitări sau de documente emise la nivelul unui imobil, dar şi de a permite extragerea automată a informațiilor din documentele de urbanism, atunci când se emite un certificat de urbanism în conformitate cu legislația în vigoare.

Citeste și:  22 decembrie 1989 - 35 de ani de Libertate

Din sistemul GIS (Geographic Information System) s-ar putea publica direct în portalul instituției informațiile privind certificatele de urbanism şi autorizațiile emise, împreună cu întregul set de documente ataşate (publicarea putând fi atât spațială, la nivel de hartă, cât și scriptică). Nu în ultimul rând, sistemul ar urma să permită automatizarea şi digitalizarea întregului proces de desfăşurare a şedințelor Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului şi de Urbanism.

În perioada următoare, proiectul „Îmbunătățirea soluțiilor GIS la nivelul județului Braşov” va fi depus spre finanţare la ADR Centru. Termenul-limită pentru implementarea activităților sale este 31 decembrie 2029.

Tehnologia GIS reprezintă o cerinţă obligatorie în gestionarea amenajării teritoriului şi a urbanismului în viitor. Combinată cu Building Information Model şi Digital Twin, există potenţialul eficientizării mai multor activităţi specifice unui consiliu judeţean, respectiv patrimoniul, transportul judeţean, investiţiile, turismul, cultura. Prin proiectul aprobat astăzi, Consiliul Judeţean Braşov continuă programul de digitalizare început în 2019 şi sunt convins că rezultatele implementării lui vor conduce la o administraţie mai apropiată de cetăţeni şi firme, dar şi la o scădere semnificativă a birocraţiei prin procesarea mai sigură şi mai rapidă a cererilor de urbanism. Totodată, urmărim principiile stabilite în strategia judeţeană, şi anume interconectarea cu sistemele existente, o standardizare a bazei de date şi aplicarea principiilor cloud first şi mobile ready, prin intermediul cărora noile sisteme informatice vor fi proiectate pentru a putea fi instalate direct în cloud şi accesate de pe mobil cu ajutorul unor aplicaţii dedicate. Vom urmări, de asemenea, uşurinţa în utilizare, atât de către funcţionarii aparatului nostru executiv, dar mai ales de către cetăţeni şi firme, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian-Ioan Veştea.

Citeste și:  Liberalii vor avea șase dintre cele 16 portofolii din noul guvern format de coaliția pro-europeană

Printre cele mai importante beneficii ale acestui proiect se numără transparența totală către cetățeni în ceea ce privește certificatele de urbanism şi autorizațiile de construire emise, uşurința în depunerea actelor necesare pentru eliberarea documentului solicitat, urmărirea în timp real al stadiului în care se află lucrarea respectivă, scurtarea timpului de primire a documentului solicitat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.