Un zărneștean a ajuns după gratii pentru lovituri cauzatoare de moarte

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Brașov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, în care persoana bănuită a fost arestată preventiv pentru săvârsirea infracțiunii de „lovirile sau vătămarile cauzatoare de moarte”

La data de 4 octombrie a.c., Poliția Orașului Zărnești a fost sesizată cu privire la faptul că, într-un imobil din orașul Zărnești, un bărbat a fost găsit în stare de inconștiență.

În urma sesizării, polițiștii s-au deplasat la fața locului, unde au identificat un bărbat, de 65 de ani, față de care cadrele abilitate au declarat decesul.

Cercetările au fost preluate de polițiștii din cadrul Serviciul de Investigații Criminale Brașov, care, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Brasov, au efectuat verificări și cercetări în cauza , fiind identificat un bărbat, de 47 de ani, bănuit că, în urma unui conflict, ar fi agresat victima, aplicandu-i mai multe lovituri, folosindu-se de un obiect contondent, care ar fi condus la decesul bărbatului.

Citeste și:  18 şi 19 octombrie - primele evenimente în format fizic din cadrul SETbv 2024

Astfel, la data de 11 octombrie a.c., cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Brașov, polițiștii au efectuat trei percheziții domiciliare în orașul Zărnești, la domiciliu și alte imobile folosite de bărbatul suspectat, ocazie cu care au fost ridicate mai multe mijloace de probă.

La finalul activităților, după administrarea probatoriului, bărbatul a fost reținut și introdus în cadrul Centrului de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Brașov, pentru o perioadă de 24 de ore.

Ulterior, după ce a fost prezentat de către procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, în fața judecătorului de drepturi și libertăți, pe numele bărbatului a fost emis un mandat de arestare preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile.

Citeste și:  Screeningul neonatal - o șansă la viață pentru pacienții cu Atrofie Musculară Spinală (AMS)

În cauză, cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului de caz, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte”, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.