Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România face apel la instituţiile statului să ia măsuri de protejare a activităţii jurnaliştilor

Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România protestează faţă de discursul instigator la ură şi face apel la instituţiile statului să ia măsuri de protejare a activităţii jurnaliştilor, notează Agerpres.

„Ameninţările la adresa jurnaliştilor şi violenţele de limbaj împotriva lor au luat o amploare îngrijorătoare pe fondul avansului partidelor extremiste. În contextul în care Diana Şoşoacă, preşedintele SOS România, s-a referit la jurnalistul Mihai Gâdea, de la Antena 3 CNN, în termeni incalificabili, Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România se alătură opiniei publice de bună credinţă care respinge cu fermitate discursul instigator la ură şi face apel la instituţiile statului să ia toate măsurile de protejare a activităţii jurnaliştilor prevăzute de lege”, se arată într-un mesaj al UZPR transmis AGERPRES şi semnat de preşedintele organizaţiei, Sorin Stanciu.

Citeste și:  170 kg de articole pirotehnice, confiscate de către polițiștii brașoveni

Potrivit sursei citate, vicepreşedintele CNA Valentin Jucan a anunţat că, la nivelul Consiliului Naţional al Audiovizualului, s-a decis să fie sesizat Parchetul General cu privire la „agresiunea” care a fost comisă de Diana Şoşoacă asupra echipei Antena 3, iar Asociaţia Group 4 Media solicită politicienilor „să se delimiteze de şi să izoleze orice formă de extremism în societatea românească”. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.