Universitatea Transilvania din Brașov a împlinit 75 de ani: o vârstă frumoasă, încununată de realizări deosebite

Elita academică din ţară şi străinătate alături de personalităţi marcante ale vieţii publice braşovene, cadre universitare, studenţi, absolvenţi şi colaboratori, oficiali ai instituţiilor locale şi reprezentanţi ai mediului antreprenorial, educaţional şi cultural-ştiinţific, a onorat aniversarea celei mai importante instituţii de învâţământ superior din Regiunea Centru.

Printre invitaţii la evenimentul festiv care s-a desfășurat pe 27 octombrie, la Aula „Sergiu T. Chiriacescu”, s-au numărat Adrian-Ioan Veştea – ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Sorin Mihai Cîmpeanu – preşedintele Consiliului Naţional al Rectorilor, Şerban Todorică-Constantin – preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, şi Mihai Cătălin Văsii – prefectul Judeţului Braşov.

Cu acest prilej, ministrul Adrian-Ioan Veştea a înmânat rectorului Universităţii Transilvania, prof. univ. dr. ing. Ioan Vasile Abrudan, în numele Consiliului Judeţean Braşov, o plachetă aniversară, în semn de recunoaştere şi preţuire a contribuţiei remarcabile aduse la dezvoltarea mediului academic din judeţul Braşov.

Citeste și:  Bijuterii din aur ascunse în capitonajul unui autocar, descoperite la frontieră

Universitatea Transilvania, în câteva cifre:

  • La Universitatea Transilvania, în anul universitar 2022-2023 studiază în total 20.355 de studenți. Dintre aceștia, 16.809 sunt la ciclul de licență, iar 3.024 sunt la programele de masterat. 522 sunt studenți la doctorat, iar 662 sunt medici rezidenți ai UNITBV.
  • Universitatea Transilvania însumează 18 facultăți, 30 de departamente, 99 programe de licență, 83 programe de masterat şi 22 de domenii de studii doctorale cu 191 conducători de doctorat.
  • Activitatea Uuniversităţii Transilvania este asigurată de 696 de cadre didactice, 572 de angajaţi în cadrul personalui administrativ, 338 de cadre didactice asociate, 19 structuri administrative şi 35 de structuri suport.
  • Infrastructura Universităţii Transilvania cuprinde 21 de corpuri de clădiri, 13 cămine, 2 cantine, 64 de săli de curs, 353 de laboratoare, 59 de săli de seminar, 3 terenuri de sport și 3 săli de sport, 3 centre de scriere academică, Centrul pentru învățarea limbilor moderne, Centru internațional de conferințe şi Biblioteca Universității.
  • Universitatea Transilvania deține cel mai mare Institut de cercetare din România, construit din fonduri europene. Institutul este format din 12 clădiri cu eficiență energetică ridicată și găzduiește 30 de centre de cercetare din toate domeniile de studii ale Universității. Aici funcționează și un Incubator tehnologic și de afaceri, un Centru de transfer tehnologic și de afaceri, precum și un Hub Digital.
  • Universitatea Transilvania se implică în viața culturală a Brașovului și aduce în permanență pe scena culturală evenimente de interes major. Actorii principali sunt: Centrul multicultural, Centrul muzical, Institutul Confucius şi Mediateca Norbert Detaeye.
  • Universitatea Transilvania are o strânsă colaborare cu mediul economic și socio-cultural având parteneriate încheiate cu diverse companii, ONG-uri și instituții publice.
Citeste și:  Încă un ajutor militar pentru Ucraina din partea SUA, în valoare de 425 de milioane de dolari

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.