Universitatea Transilvania din Brașov, liderul universităților românești, în clasamentul internațional Best Global Universities

Universitatea Transilvania din Brașov se află pe primul loc între universitățile românești în clasamentul US News Best Global Universities. Dacă anul trecut Universitatea Transilvania era a treia dintre instituțiile din România, în acest an, universitatea brașoveană a urcat pe primul loc.

Și la nivel mondial Universitatea Transilvania a urcat nu mai puțin de 50 de locuri, de pe locul 760 unde se situa anul trecut, pe locul 710, iar la nivel european este o ascensiune de pe locul 312, pe locul 289.

În acest an au fost introduse în clasamentul US News Best Global Universities 2.000 de universități din întreaga lume, cu 250 mai multe decât la ediția de anul trecut.  Din România au fost incluse în top 12 instituții de învățământ superior, iar alte trei au fost doar menționate. După Universitatea Transilvania din Brașov, în clasament se situează Universitatea Babes Bolyai (pe locul 717 la nivel mondial) și Universitatea de Vest din Timișoara (pe locul 889 la nivel mondial).

Citeste și:  Șase cetăţeni străini, depistați ascunși de polițiștii de frontieră arădeni, în ultimele 24 de ore

„Este pentru prima dată când universitatea noastră se situează în fruntea universităților românești într-un prestigios clasament internațional, realizat de către o instituție americană. Ne bucurăm că începem să culegem roadele unor măsuri luate în urmă cu câțiva ani, care au transformat universitatea noastră într-o instituție dinamică, orientată spre performanță vizibilă la nivel internațional, iar meritele sunt ale întregii comunități universitare brașovene”, a declarat Rectorul Universității Transilvania din Brașov, prof. dr. ing. Ioan Vasile Abrudan.

Pentru realizarea acestui clasament, au fost analizați 13 indicatori care măsoară performanța cercetării academice, dar și reputația la nivel global și regional.

Indicatorii de performanță ai Best Global Universities Rankings sunt: reputația mondială din punctul de vedere al cercetării (12.5%), reputația regională din punctul de vedere al cercetării (12.5%), numărul publicațiilor (10%), numărul cărților (2.5%), numărul conferințelor (2.5%), impactul normalizat al citărilor (10%), numărul total de citări (7.5%), numărul de publicații regăsite în topul celor mai citate 10% publicații (12.5%), procentul publicațiilor regăsite în topul celor mai citate 10% publicații (10%), procentul publicațiilor cu colaborare internațională raportat la totalul pe țară (5%), procentul publicațiilor cu colaborare internațională al instituției (5%), numărul de lucrări citate regăsite în topul celor mai citate 1% lucrări în domeniul de referință (5%), procentul publicațiilor regăsite în topul celor mai citate 1% lucrări (5%).

Citeste și:  Ulla Krauss-Nussbaumer: „Brașovul este o bijuterie de oraș!“

Clasamentul US News Best Global Universities poate fi consultat aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.