Cea de-a 9-a ediție a festivalului Untold, cel mai sigur loc public din România, este 99% sold out și va aduce în fața festivalierilor peste 250 de artiști naționali și internaționali de top, alături de echipele lor.
Pentru cele 4 zile și 4 nopți, organizatorii și autoritățile colaborează pentru a se asigura că toată lumea va fi în siguranță la unul dintre cele mai mari evenimente din lume.
Mii de angajați MAI și 16 camere video people meter instalate în stadion
Mii de angajați ai Ministerului Administrației și Internelor, printre care Direcția Generală Management Operațional M.A.I., Jandarmeria Română, Poliția Română, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, Agenția Națională Antidrog, Brigada de Combatere a Crimei Organizate, precum și efectivele Poliției Locale, vor fi prezente pe toată durata celor 4 zile de festival, asigurându-se că măsurile de siguranță sunt respectate de toți participanții la festivalul UNTOLD. De asemenea, un număr considerabil de agenți de securitate privată vor contribui la menținerea ordinii și a liniștii în perimetrul evenimentului.
Pentru prima dată, organizatorii vor implementa pe Cluj-Arena un sistem de supraveghere video pentru monitorizarea, în timp real, a numărului de fani care vor ajunge la Mainstage. În acest sens, vor fi amplasate 16 sisteme tip people meter.
Toate aceste măsuri de siguranță au fost prezentate astăzi în cadrul conferinței de presă, unde reprezentanții UNTOLD au discutat despre angajamentul de a face din perimetrul festivalului UNTOLD cel mai sigur loc public din România. Echipa festivalului UNTOLD și autoritățile locale își unesc forțele pentru a crea o experiență memorabilă și în siguranță pentru toți participanții și fanii prezenți în orașul Cluj-Napoca.
Program ridicare brățări
Programul pentru ridicarea brățărilor de festival este următorul:
Parcul Central „Simion Bărnuțiu”: 6-7 august, între orele 16:00 – 22:00, pentru deținătorii de abonamente General Acces, VIP și bilete DAY 1, cu Check-in online.
În timpul festivalului, ridicarea brățărilor se poate face în intervalul orar 16:00 – 04:00, la Parcul Central „Simion Bărnuțiu”. Acest punct de ridicare este dedicat fanilor care dețin abonamente General Acces, VIP sau bilete de o zi, aferente fiecărei zile de festival.
Porțile magice ale universului UNTOLD se deschid joi, 8 august 2024, la ora 16.00. În toate cele 4 zile și 4 nopți de distracție, accesul în festival se face între orele 16.00 – 05.00.
În 2024, UNTOLD, unul dintre cele mai frumoase festivaluri de muzică din lume, își invită fanii să redescopere și să celebreze legătura autentică cu natura umană. Inspirat de frumusețea și misterul Transilvaniei, UNTOLD 2024 nu va fi doar un festival, ci o călătorie care ne invită la reconectare. Acest nou capitol din povestea UNTOLD ne amintește că ,,omul este natură”, iar festivalul devine locul în care fanii pot simți bucuria prin puterea muzicii care ne aduce de fiecare dată împreună.
Vor fi scene impresionante și music spot-uri speciale, peste 70 de vendori, un Fashion Village, zeci de activări ale partenerilor, animatori și dansatori care vor defila prin festival, precum și multe surprize.