Festivalul UNTOLD a scris istorie şi în 2024, cu cea de-a 9-a ediţie. Peste 427.000 de participanţi şi 250 de artişti naţionali şi internaţionali şi echipele lor au simţit şi trăit împreună bucuria şi magia UNTOLD în cele 4 zile şi 4 nopţi de festival. Mulţi dintre participanţi au stat mai multe zile în Cluj-Napoca sau în împrejurimi, înainte sau după UNTOLD, festival care ocupă locul 3 în Top 100 cele mai bune festivaluri din lume.
Organizatorii estimează că din totalul participanţilor, 35% sunt din judeţul Cluj, urmat de Bucureşti, Oradea, Sibiu, Satu Mare, Alba Iulia, Timişoara şi restul ţării, iar peste 30% sunt oameni veniţi din străinătate, cu o creştere de peste 5% faţă de 2023. În acest an, la UNTOLD, au participat fani din 100 de ţări, primele în top fiind Germania, Marea Britranie, Franţa, Italia, Polonia, Spania, Olanda, Belgia, Elveţia, Austria, Norvegia, Ungaria, Irlanda, Slovacia, Danemarca. Au fost şi participanţi din afara Europei, precum SUA, Canada, Israel, Brazilia, Mexic, Emiratele Arabe, India, Singapore sau Japonia.
La o primă estimare de calcul realizată de organizatori, autorităţi locale, parteneri comerciali ai festivalului, proprietari de cazare, restaurante şi centre comerciale, participanţii UNTOLD au cheltuit, în medie, în cele 4 zile de festival, cel puţin 750 euro. Aceşti bani au fost cheltuiţi pentru cazare, transport, mâncare, plimbări, vizite şi cumpărături în oraş. Această primă estimare înseamnă o infuzie de capital în comunitatea locală de peste 75 milioane de euro. Banii cheltuiţi de participanţii UNTOLD se regăsesc în impozitele şi taxele locale, în afacerile locale şi la proprietarii hotelurilor, apartamentelor, caselor şi pensiunilor care au închiriat locuinţele pe perioada festivalului.
UNTOLD, clasat pe locul 3 în top festivaluri mondiale, aduce şi un capital de imagine global pentru România, oraşul Cluj-Napoca şi Transilvania. Artiştii şi echipele lor cu care au venit în festival, oamenii din producţie, jurnaliştii, influencerii, fotografii şi fanii care au venit din străinătate povestesc acum în toată lumea despre UNTOLD, România şi oraşul Cluj-Napoca. Inclusiv marii artişti au postat despre UNTOLD şi România pe conturile lor de Instagram, iar unii dintre ei s-au plimbat prin oraş şi prin festival înainte sau după show-urile lor.
Organizatorii spun că cei cu care au discutat până acum, de la artişti internaţionali, manageri, jurnalişti, creatori de conţinut, fotografi şi fani din străinătate, sunt încântaţi şi au mulţumit pentru ospitalitate, buna organizare a festivalului, frumuseţea oraşului Cluj-Napoca şi a oamenilor de aici, care sunt gazde foarte bune, frumoase şi generoase.
Investiţiile organizatorilor UNTOLD în Cluj Arena, Parcul Central, Casino şi Sala Polivalentă
Pentru desfăşurarea festivalului UNTOLD, organizatorii au încheiat mai multe contracte pentru utilizarea spaţiilor aflate în proprietatea Primăriei Cluj-Napoca şi a Consiliului Judeţean Cluj.
În acest sens, suma totală plătită de organizatori pentru festivalul UNTOLD 2024 este de peste 1.300.000 lei. Această sumă reprezintă costurile pentru utilizarea spaţiului pe perioada de montaj, demontaj şi cele 4 zile de festival pentru: Parcul Central, Cluj Arena, Sala Polivalentă şi Casino.
De asemenea, organizatorii UNTOLD au depus şi o garanţie de 350.000 lei pentru utilizarea Cluj Arena, unde este scena principală, şi au asigurare pentru toate spaţiile unde se desfăşoară festivalul.
Separat de costurile de închiriere ale spaţiilor, organizatorii UNTOLD investesc în acest an, la o primă evaluare, peste 1.000.000 lei pentru menţinerea şi dezvoltarea spaţiilor unde se desfăşoară festivalul.
Acestea sunt acţiunile realizate:
Supraînsămânţarea gazonului de pe Cluj Arena înainte de festival, astfel încât iarba să poată creşte sub modelul de flooring care permite stratului vegetal să respire şi să primească lumină;
Protecţia pistei de atletism cu echipamente de flooring heavy duty şi echipament de flooring pentru protecţia gazonului de ultimă generaţie (utilizat în toată Europa de către marii organizatori de evenimente);
Contribuţie la refacerea anvelopei stadionului, precum şi curăţarea jgheaburilor de scurgere a acoperişului;
Refacerea stratului vegetal aferent parcării stadionului, acolo unde acesta a avut de suferit;
Refacerea pavajului pietonal din jurul stadionului;
Investiţie în modernizarea şi conservarea parcului prin montaje de gazon rulat, supraînsămânţări şi fertilizări;
Modernizarea rigolelor şi a podeţelor de pe aleea principală;
Extinderea instalaţiei de irigaţie;
Anterior evenimentului s-au făcut verificări şi modernizări pentru iluminatul din Parcul Central.
Performanţa şi faptele bune sunt apreciate la UNTOLD
UNTOLD continuă să susţină performanţa în educaţie şi faptele bune. În această vară, 59 de absolvenţi au luat nota 10 la BAC şi au putut intra gratuit la festival. 650 de studenţi, care au terminat cu nota 10 sesiunea de vară, au avut la rândul lor acces gratuit la festivalul numărul 3 în lume. Cei care au salvat vieţi prin campania Blood Network au primit bilet pentru prima zi a festivalului şi au putut achiziţiona abonament pentru cele 4 zile la un preţ special. În acest an, peste 2.200 de tineri au donat sânge în cea mai longevivă campanie de donare de sânge din România, Blood Network.
Cea de-a noua ediţie a festivalului UNTOLD a avut loc între 8 şi 11 august şi a fost memorabilă pentru peşte 427,000 participanţi şi 250 de artişti naţionali şi internaţionali. 40,000 de fani s-au asigurat deja că vor participa la ediţia aniversară de 10 ani din 2025, UNTOLD X. Următorul capitol, UNTOLD X, va fi legendar şi va aduce în România cei mai buni şi mai mari artişti ai lumii, experienţe interactive unice şi un concept aniversar care va celebra istoria primilor 10 ani de UNTOLD şi inovaţia adusă în industria globală a muzicii şi a entertainmentului de cea mai înaltă calitate. Cei care doresc să fie parte din UNTOLD X se pot înregistra pe untold.com/ register pentru a afla primii detaliile despre surprizele anului viitor.