Stațiunile montane din județul Brașov sunt printre destinațiile preferate de români, în această scurtă vacanță a elevilor, potrivit Știrilor TVR. Cei mai mulți turiști caută liniștea și aerul curat, de care se bucură prin plimbări pe jos sau călare. Spre deosebire de anii trecuți, când intrau într-o vacanță de o săptămână doar copiii de grădiniță și elevii din clasele primare, acum se bucură de vacanța de toamna toți elevii.
Prima zi de vacanță a fost însorită și călduroasă, la munte. Turiștii, părinți și copii, au profitat de vremea bună și s-au plimbat prin Poiana Brașov. Cei mai încântați au fost, bineînțeles, copiii, în special cei din clasele mari, care nu au avut vacanțe în luna octombrie până acum, așa că au așteptat cu nerăbdare să ia o pauză.
Cei care preferă mai mult drumețiile pe cărări de munte și liniștea au ales zona Bran – Moeciu.
Stațiunile de pe Valea Prahovei și din zona montană a județului Brașov au fost cele mai populare destinații, pentru prima vacanță din aceast an școlar. O treime din numărul de rezervări, făcute la nivel național, în această perioad, au fost pentru pensiuni și hoteluri din aceste regiuni.
Sursa, TVR