Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, estimează că vaccinul Pfizer pentru copiii între 5 şi 11 ani ar putea ajunge în România în luna decembrie, iar apoi va putea începe şi vaccinarea propriu-zisă.
Gheorghiţă a fost întrebat, marţi, într-o conferinţă de presă, când ar putea începe vaccinarea copiilor între 5 şi 11 ani.
„Din punct de vedere organizatoric, noi, la sfârşitul acestei luni, ne dorim să fim pregătiţi. Ce înseamnă asta? Cu organizarea cabinetelor de vaccinare atât în unităţile sanitare cu paturi, cât şi în centrele de vaccinare deja funcţionale, unde există vaccin de la compania Pfizer şi care vor primi suplimentar şi vaccin destinat pentru grupa de vârstă 5-11 ani. Platforma de programare va fi pregătită, de asemenea, Registrul Electronic Naţional va fi adaptat pentru a putea înregistra persoanele vaccinate, procedurile, instrucţiunile vor fi elaborate în timp util şi transmise în fiecare judeţ pentru a fi cunoscute, însă, concret când se va putea demara activitatea de vaccinare depindem evident de momentul livrărilor, care în momentul de faţă nu este confirmat pentru nicio ţară europeană”, a afirmat Valeriu Gheorghiţă.
Întrebat dacă vaccinul pentru copii va veni în acest an, coordonatorul campaniei de vaccinare a răspuns: „Posibil să fie într-adevăr în decursul lunii decembrie, într-un scenariu mai puţin probabil în ianuarie 2022, dar noi sperăm, pentru că e un interes crescut din partea tuturor ţărilor europene atât de acces, cât şi de a demara mai rapid campania de vaccinare pentru această grupă de vârstă, sperăm să avem acces în decursul lunii decembrie”.
Foto: Arhiva