Valurile Mării Negre se transformă în podium! Constanța intră în liga marilor destinații de yachting

Marea Neagră devine, în această primăvară, scena uneia dintre cele mai importante competiții nautice din regiune. În perioada 5-10 mai 2026, România găzduiește simultan două evenimente importante de yachting: EurILCA Europa Cup 2026 – Constanța Stage, parte a circuitului european oficial, și Regata Internațională Optimist, reunind sportivi de top și viitoare talente din țara noastră, dar și din Europa.

Pentru prima dată, publicul va putea urmări în paralel două competiții dedicate unor generații diferite: EurILCA Europa Cup 2026, adresată sportivilor începând cu vârsta de 14 ani, dar și Regata Internațională Optimist, dedicată copiilor cu vârste între 6 și 14 ani, care poate fi o rampă importantă de lansare pentru viitorii campioni ai yachtingului.

Competițiile vor aduce la start atât sportivi români din toate cluburile de profil, cât și participanți internaționali din Serbia, Austria și Republica Moldova și Ucraina.

În total, cele doua competiții aduc la start peste 40 de sportivi.

Program intens pe mare, spectacol pe faleză

Citeste și:  Brașovul va avea una dintre cele mai mari baze sportive dedicate pregătirii copiilor, cu sprijinul lui Ion Țiriac

Evenimentele debutează cu sesiuni de antrenament pe 5 și 6 mai, urmate de patru zile de competiție (7–10 mai), în care sunt programate câte trei curse pe zi. Fiecare cursă durează aproximativ o oră și 15 minute, iar starturile vor avea loc în jurul orelor 10:00–11:00, în funcție de condițiile meteo.

Traseul de concurs vine cu un avantaj major pentru spectatori: va putea fi urmărit integral de pe faleza portului turistic din Constanța, transformând competiția într-un adevărat spectacol vizual accesibil publicului larg.

În plus, va fi pregătită și o activitate interactivă dedicată copiilor – un simulator de navigație pentru clasa Optimist, unde cei mici vor putea experimenta, sub îndrumarea instructorilor, cum se manevrează o ambarcațiune mică.

Printre sportivii care vor fi prezenți la evenimente se numără și Ebru Bolat, prima reprezentantă a României în probele olimpice de yachting, dar și două tinere din Constanța care deja atrag atenția pe scena internațională: Sara Patache, campioană balcanică la ILCA 4 și Ana Maria Hurmuzache, vicecampioană la ILCA 6 și clasată pe locul 17 la Campionatele Europene din 2025.

Citeste și:  Record de curse regulate pe Aeroportul Brașov-Ghimbav, în martie 2026

Prezența sportivelor confirmă potențialul României în acest sport și oferă publicului povești despre performanță și perseverență.

Sportivii interesați se pot înscrie până la data de 30 aprilie 2026, pentru ambele competiții, accesând platforma oficială: aici.

Regata este certificată oficial ca GREEN REGATTA, respectând standarde internaționale ridicate de sustenabilitate și protecție a mediului. Presupune implementarea unor măsuri concrete privind reducerea impactului asupra mediului marin, managementul responsabil al deșeurilor, limitarea consumului de plastic, utilizarea eficientă a resurselor și promovarea educației ecologice în rândul participanților și voluntarilor. Inițiativa este susținută de O.M.D. Mamaia – Constanța.

Evenimentele sunt organizate de Federația Română de Yachting împreună cu cluburile afiliate, Sailing 4All și Seanergya Yachting Club. Partener: O.M.D. Mamaia – Constanța. Partener media: NNWW PR.

Citeste și:  Bangkok va găzdui primul Eurovision Song Contest Asia în 2026

Despre Federația Română de Yachting

Federația Română de Yachting (FRY) este principalul promotor al sporturilor nautice cu vele din România, recunoscută oficial de Ministerul Sportului și afiliată la World Sailing – forul internațional care guvernează yachtingul la nivel global. Federația coordonează activitatea cluburilor sportive de profil, organizează competiții naționale și internaționale și susține pregătirea sportivilor de performanță, inclusiv a echipelor olimpice.

Misiunea FRY este dezvoltarea yachtingului în România prin sprijinirea tinerelor talente, promovarea educației nautice și creșterea vizibilității acestui sport într-un mod sustenabil, sigur și accesibil. Prin activitatea sa, Federația contribuie la consolidarea unei culturi maritime autentice și la integrarea României în circuitul internațional al sporturilor cu vele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.