Vânt puternic și ger în Poiana Brașov. Telegondola și telescaunul Ruia oprite

Astăzi, 5 ianuarie 2026, condițiile meteo din Poiana Brașov sunt dificile. Temperatura în stațiune este de -5 grade Celsius, iar în Masivul Postăvaru se înregistrează -14 grade Celsius.

Din cauza vântului puternic, Telegondola și Telescaunul Ruia nu funcționează. În schimb, sunt deschise teleschiurile Bradul (între orele 10:00–18:00) și Stadion.

În ceea ce privește pârtiile, sunt amenajate și deschise Bradul și Stadion, în zona inferioară. În zona superioară, schiorii pot coborî pe Sulinar, Drumul Roșu și Lupului, până la zona telescaunului Ruia. Partea inferioară a masivului rămâne închisă și impracticabilă, din cauza lipsei stratului de zăpadă.

Administratorii domeniului schiabil avertizează că în partea superioară este ceață și bate vântul tare, condiții care pot afecta serios vizibilitatea și siguranța pe pârtii, recomandând prudență maximă schiorilor.

Citeste și:  Poiana Brașov, gata pentru o zi activă pe pârtie. Toate instalațiile și pârtiile funcționale

Sursa: Emil Farcasanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.