Muzeul Casa Mureșenilor Brașov vă invită vineri, 20 decembrie 2024, ora 14:00, la Muzeul Memorial Casa „Ștefan Baciu” (din Braşov, Str. Dr. Gheorghe Baiulescu nr. 9), la vernisajul expoziției și lansarea volumului „POVEȘTILE DIN FOTOGRAFIILE DE FAMILIE – Fragmente de timp și emoție”, autori: Steluța Pestrea Suciu, Roxana Maria Cornea, Traian Constantin Dumbrăveanu, editura Foton, Brașov.
Albumul prezintă descendența unor familii ale căror istorii sunt mai puțin sau deloc știute, Baciu, Braniște și Căliman, Curcă, Despan, Furnică și Căpățână, Găitănar și Iacob, Gologan, Herlea, Lupu, Mărdărescu, Neguț, Sassu și Oancea, Tanislau – lumea intelectuală a Brașovului de altădată, povești de viață, istorii demne de a fi cunoscute.
Viața elitelor care și-au creat propriile arhive explică cel mai bine viața unor comunități de oameni care au făcut istorie, știință, artă, cultură în general. Selecția, realizată cu ajutorul urmașilor familiilor din care brașovenii și-au recrutat elitele mai bine de 200 de ani, arată că oamenii importanți au ales corect, să lupte pentru valorile democrației și ale drepturilor popoarelor și ale individului, să trăiască liber.
Volumul scoate în lumină un Brașov erudit frumos și curat, un Brașov în care s-a învățat prima oară românește la școală, în care s-au tipărit primele cărți majore românești și în care un liceu, cu numele lui Andrei Șaguna, valorează cât o universitate. Toate acestea au fost făcute de intelectuali responsabili și conștienți de menirea lor.
În încheierea evenimentului, invitații vor avea parte de un concert de colinde susținut de prof. dr. Cristina Buga, de la Facultatea de Muzică, Universitatea „Transilvania” Brașov.