Ca niste animale, așa sunt tratați bătrânii de la un azil de bătrâni din Brașov. Bucătăria azilului este un focar de infecție. Doar prezența veselei trădează faptul că încăperea este de fapt bucătăria azilului. Alimentele sunt depozitate direct pe podeaua murdară a bucătăriei, iar pe aragaz este încălzită apa folosită la spălarea podelei. Pereții sunt invadați de straturi groase de igrasie care face aerul irespirabil. În aceste condiții este gătită mâncarea zecilor de bătrâni internat în azil. Inspectorii ANPC au descins astăzi la azilul unde sunt tratați ca niște animale zeci de bătrâni.
„Imaginile pe care le vedeți sunt dintr-un cămin de bătrâni din Județul Brașov. Este inadmisibil ca persoanele cu handicap și chiar fără discernământ sa fie tratate in condiții de acest gen! Instituția pe care o reprezint va desfășura în următoarea perioadă mai multe controale la unități similare cu aceasta pentru a constata daca legislația în vigoare este respectată și pentru a aplica măsuri imediate acolo unde se va impune. Interesul nu este acela de a sancționa, dar dorim ca fiecare persoana sa fie tratată corespunzător chiar dacă nu are discernământ si nu-si cunoaste drepturile”, a declarat Sorin Susanu, șeful corpului de control al ANPC.