Intervenție dificilă în această dimineață a pompierilor brașoveni, la Întorsura Buzăului, pentru stingerea flăcărilor care au cuprins o pensiune. Incendiul a pornit, se pare, de la un cos de fum neizolat, iar flăcările s-au extins cu repeziciune. La fața locului au intervenit, în primă fază, pompierii din Covasna, care au solicitat apoi sprijin de la ISU Brașov. Două autospeciale cu apă și spumă și un echipaj SMURD au fost trimise la fața locului. Patru ore a durat intervenția. Din fericire, în momentul izbucnirii flăcărilor, nicio persoană nu era cazată în unitatea afectată. Flăcările au distrus etajul și mansarda pensiunii, pe o suprafață de 400 de metri pătrați.