Vine potopul: Cod galben de inundații până vineri după-amiază

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, miercuri, o atenţionare Cod galben de inundaţii, valabilă până vineri în şapte bazine hidrografice din Transilvania, Muntenia şi Moldova, potrivit Agerpres.

Conform prognozei hidrologilor, în intervalul 14 august, ora 17:00 – 15 august, ora 14:00, vor fi viituri rapide cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri, cu depăşiri ale Cotelor de apărare, pe râurile din bazinele hidrografice: Vişeu – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Iza – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Maramureş), Someşul Mare – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Bistriţa-Năsăud), Mureş – bazin superior amonte S.H. Glodeni (judeţele Harghita şi Mureş), Bistriţa – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Suceava, Harghita şi Neamţ), Moldova – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu (judeţele Suceava şi Neamţ) şi Suceava – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu (judeţul Suceava).

Citeste și:  Braconaj cu câini dresați și vânat ilegal, descoperit de polițiștii brașoveni

Fenomene similare, dar cu posibile depăşiri ale Cotelor de atenţie, se vor mai înregistra în intervalul 15 august, ora 6:00 – 16 august, ora 12:00, pe râurile din bazinele hidrografice: Olt – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Sf. Gheorghe – amonte S.H. Cornet (judeţele Harghita, Covasna, Braşov, Sibiu şi Vâlcea), Argeş – bazin superior, Dâmboviţa – bazin superior (judeţele Argeş şi Dâmboviţa), Ialomiţa, Prahova şi Teleajen – bazine superioare (judeţele Prahova şi Dâmboviţa) şi Buzău – bazin superior amonte S.H Nehoiu (judeţele Braşov, Covasna şi Buzău).

INHGA precizează că atenţionarea vizează, în principal, fenomenele de scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale,care se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare în intervalul 14 august, ora 22:00 – 15 august, ora 9:00, pe unele râuri mici din judeţele Maramureş şi Suceava, respectiv în perioada 15 august, ora 18:00 – 16 august, ora 9:00, pe unele râuri mici din judeţele Argeş, Braşov şi Covasna. 

Citeste și:  170 kg de articole pirotehnice, confiscate de către polițiștii brașoveni

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.