Vizita pe care Regele Charles al III-lea o va face în România are caracter privat, a declarat ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, Andrew Noble, adăugând că monarhul se va întâlni cu preşedintele Klaus Iohannis, ca gest de curtoazie, notează Radio România Actualități.
De altfel, a arătat diplomatul, este prima dată când un monarh al Regatului Unit vizitează ţara noastră.
„Se îndeplinesc 25 de ani de când regele nostru a vizitat România pentru prima dată, în 1998, şi va fi pentru prima dată când un monarh britanic vizitează România, dar de această dată va fi o vizită privată, ca marea parte a vizitelor pe care cel care era atunci Prinţul de Wales le-a avut în România. Înţelegem ce înseamnă o vizită privată: ca de fiecare dată, se va întâlni cu preşedintele, ca gest de curtoazie. După ce va fi fost la Cotroceni, restul vizitei va avea caracter privat. Este cunoscut că are diverse proiecte în care s-a implicat de-a lungul anilor şi vizitele private de obicei includ acest tip de demersuri şi mă aştept să existe aşa ceva, cu această ocazie, dar vor fi întâlniri private”, a precizat Andrew Noble.
El a explicat că implicarea din trecut a Prinţului de Wales în activităţile organizaţiilor non-guvernamentale se înscrie în activităţile pe care le întreprinde şi Guvernul britanic.
„Guvernul nostru colaborează în mod profund cu ONG-urile, pe toate domeniile. Aşa că nu există o problemă legată de posibilitatea de a lucra cu ONG-uri în calitate de rege, numai că atunci când acţionează în calitate de rege face acest lucru consiliat de Guvern. Aceasta este o vizită privată”, a adăugat diplomatul.
Ambasadorul nu a oferit mai multe informaţii despre vizita Regelui Charles al III-lea, subliniind că acest caracter privat va fi respectat.