Vladimir Șofronie, șahistul-minune din Braşov, este oficial „cel mai bun junior din România”

În seara zilei de 7 decembrie 2023, în compania selectă a peste 200 de invitați, printre care personalități precum: Principesa Sofia, Mihai Covaliu (actual președinte al Comitetului Olimpic și Sportiv Român), campionul mondial la box Mihai Leu, campioana olimpică la scrimă Ana Maria Brânză, Ilie Dumitrescu și fostul baschetbalist Virgil Stănescu, alături de multe alte mari personalități din lumea șahului, la Palatul CEC din București, Federația Română de Șah a răsplătit cele mai bune rezultate din anul care tocmai se încheie, 2023. Premiile s-au acordat pe 4 secțiuni: juniori 6-20 de ani, junioare 6-20 de ani, seniori și senioare.

7 copii au obținut rezultate internaționale remarcabile în acest an, numiți de federație „Cei șapte magnifici” și premiați cu câte o plachetă înmânată de vicepreședintele Federației Internaționale de Șah (FIDE), marele maestru Viswanathan Anand, de cinci ori campion mondial, primul mare maestru al Indiei.

Citeste și:  A doua ediție ”Battle of the Bands”, pe 12 decembrie, la Centrul Cultural din Bușteni

Dar, la final, „cântarul” a hotărât! LOCUL 1 LA CATEGORIA „TOP JUNIORI” DIN ROMÂNIA (6-20 DE ANI) a fost decernat brașoveanului Vladimir Sofronie, placheta fiindu-i înmânată de nimeni altul decât „regele fotbalului românesc” Gheorghe Hagi.

Menționăm încă o dată rezultatele de excepție pe plan intern și international, din ultimii 3 ani, ale celui care a urcat de două ori pe podium la Gala Șahului Românesc, Vladimir Sofronie:

  • CAMPION EUROPEAN
  • CAMPION AL UNIUNII EUROPENE
  • CAMPION BALCANIC
  • CAMPION NAȚIONAL

 la juniori la șah clasic.

Vladimir este antrenat de părinții săi, Iulian Sofronie (maestru internațional, fost campion național la seniori) și Claudia Sofronie (maestră FIDE, fostă vicecampioană mondială la junioare), de maestrul internațional sătmărean George Cătălin Ardelean și marele maestru indian R.B.Ramesh.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.