Vocile Libertății: ROMÂNIA la Târgul de Carte de la Londra 2024

La 35 de ani de la Revoluția Română, Institutul Cultural Român celebrează libertatea în toate formele ei creative, la o nouă ediție a Târgului de Carte de la Londra / London Book Fair, ce are loc între 12-14 martie 2024. Sintetizată prin motto-ul ”Vocile libertății/ Voices of Freedom”, participarea României la ediția din acest an a Târgului de Carte de la Londra – unul dintre cele mai mari evenimente dedicate profesioniștilor din domeniul literar – este consacrată tuturor generațiilor de scriitori autohtoni care au creat în deplina libertate a cuvântului.

Oferind un cadru de manifestare pentru scriitorii, traducătorii, editorii și agenții literari din România și omologii lor internaționali, Institutul Cultural Român pune la dispoziția acestora standul 6B10, în zona centrală a târgului, la care vor fi expuse aproximativ 350 de volume de beletristică românească, albume dedicate artiștilor contemporani și patrimoniului cultural românesc, dar și traduceri în limba engleză ale cărților scrise de autori români, susținute de Institutul Cultural Român prin programele de finanțare TPS și Publishing Romania. Selecția de titluri va fi însoțită de materiale informative despre piața de carte din România (cataloage, flyere, broșuri).

Institutul Cultural Român a pregătit un program de evenimente care include lansări de carte, conferințe și spectacole de spoken word, care se vor desfășura pe parcursul a patru zile intense, la standul ICR din cadrul târgului, la sediul ICR Londra, la biblioteca Barbican și la Conway Hall.

Protagoniștii ediției curente sunt scriitorii Mădălina Căuneac, Liliana Corobca, prof. Hannah Dawson, Paula Erizanu, prof. Suzannah Lipscomb, Cosmin Perța, Florentin Popa, Alina Purcaru, Maria Stadnicka, Matei Vișniec, Elena Vlădăreanu. Scriitorul și editorul Marius ChivuBogdan Crețu, scriitor și critic literar, împreună cu editorii Eli Bădică, Alex Ciorogar și Susan Curtis, artistul Iulian Morar, traducătoarea Gabi Reigh și managerul cultural Milena Deleva completează lista participanților.

Citeste și:  „Creațiunile lui Prometeu/Bodies & Emotions”, un balet special pe scena Operei Brașov

„Îmi exprim speranța, convingerea că prezența României, departe de a fi formală, va fi remarcată atât calitativ, cât și cantitativ. Pentru că, mai ales în zona literaturii, se constată o sincronizare fără precedent a mediului literar românesc cu literatura occidentală contemporană, tematic și valoric”, a declarat Liviu Jicman, președintele ICR.

Participarea românească la Târgul de Carte de la Londra este organizată de Centrul Național al Cărții și de Institutul Cultural Român de la Londra, cu sprijinul Ambasadei României în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Ministerului Culturii, Asociației Editorilor din România, Conway Hall și Barbican Centre.

***

PROGRAM

11 MARTIE, ora 19:00

The Female Gaze: Women and Writing

Institutul Cultural Român de la Londra, 1 Belgrave Square, SW1X8PH

Participarea la această ediție a Târgului de Carte de la Londra se deschide cu un eveniment dedicat vocilor scriitoarelor din România și Marea Britanie. Alături de Hannah Dawson, cercetătoare specializată în istoria ideilor, profesoară la King’s College London și editoarea cărții The Penguin Book of Feminist Writing și Suzannah Lipscomb, istoric, scriitoare, personalitate TV și președinta juriului ediției inaugurale a Women’s Prize for Non-Fiction 2024, vor fi prezente Alina Purcaru, poetă, coordonatoarea, împreună cu Paula Erizanu, a antologiei în trei volume Un secol de poezie română scrisă de femei publicată la editura Cartier, și scriitoarea Elena Vlădăreanu, una dintre inițiatoarele și coordonatoarele Premiului „Sofia Nădejde”, acordat scriitoarelor române contemporane. Evenimentul va fi moderat de scriitoarea, editoarea și jurnalista Paula Erizanu.

12 MARTIE, ora 13:00

Deschiderea standului României la Târgul de Carte de la Londra 2024

Centrul Expozițional Olympia, Hammersmith Road – Standul României – 6B10

Citeste și:  Un nou început: ceremonia de constituire a Consiliului Judeţean Braşov

Evenimentul de deschidere a standului României de la Olympia London reunește autori români și britanici, editori și alți profesioniști români și străini. Cuvântul de deschidere va fi rostit de Excelența Sa Doamna Laura Popescu, Ambasadoarea României în Regatul Unit, Dana Ionescu, directoarea Centrului Național al Cărții și Aura Woodward, directoarea Institutului Cultural Român din Londra.

12 MARTIE, ora 19:00

Wor(l)ds without Borders

Institutul Cultural Român de la Londra, 1 Belgrave Square, SW1X8PH

Cele mai recente traduceri ale unor cărți românești în limba engleză sunt prezentate în cadrul unui eveniment dedicat formelor literare de expresie a libertății, găzduit de Institutul Cultural Român de la Londra. Scriitorul și jurnalistul Marius Chivu va modera o conversație cu scriitoarea și cercetătoarea Liliana Corobca, scriitorul și criticul Bogdan Crețu, traducătoarea Gabi Reigh și dramaturgul, poetul și jurnalistul Matei Vișniec.

Selecția include volumele Dinner with Marx de Matei Vișniec, tradus de Adam J. Sorkin și Lidia Vianu (New Meridian Arts, 2023), Transparent Body & Other Texts de Max Blecher, tradus de Gabi Reigh (Twisted Spoon Press, 2024), Canting Arms de Emilian Galaicu Păun, tradus de Adam J. Sorkin împreună cu Diana Manole, Lidia Vianu, Claudia Serea, Rareșa Galaicu, Cristina Cîrstea Danilov și Ștefania Hirtopanu (Deep Vellum, 2024), Kinderland de Liliana Corobca, tradus de Monica Cure (Seven Stories Press, 2023) și Umbra exilată de Norman Manea, tradus de Carla Baricz (Yale University Press, 2023).

13 MARTIE, ora 19:30

Turning the Lens on Central and South-Eastern European Literature

Biblioteca Conway Hall, 25 Red Lion Street, WC1R 4RL

Cel de-al treilea eveniment prilejuit de participarea României la Târgul de Carte de la Londra 2024 este o analiză introspectivă a literaturii din Europa Centrală și de Sud-Est. Evenimentul, organizat în parteneriat cu Institutul Cultural Bulgar din Londra, îi reunește pe editoarea Susan Curtis de la Istros Books, scriitoarea, editoarea și jurnalista Maria Stadnicka, scriitorul și criticul literar Bogdan Crețu și managerul cultural Milena Deleva, președinta Elizabeth Kostova Foundation/Open Letter Books. Evenimentul va fi moderat de scriitoarea, editoarea și jurnalista Paula Erizanu.

Citeste și:  ,,PLANETA CRĂCIUN” - târgul cu tematică de sărbători organizat de UNTOLD Universe în Piața Unirii din Cluj-Napoca se deschide astăzi

14 MARTIE, ora 18:00

SWORDS Showcase – Hypnotic Spoken Words from Romania

Barbican Library, Silk Street, EC2Y 8DS

Programul de evenimente dedicate literaturii din România la Târgul de Carte de la Londra se va încheia la Centrul Barbican, cu un spectacol din seria SWORDS – Spoken Word Sessions, proiect care aduce laolaltă muzicieni, poeți, actori, autori și performeri, în sesiuni deschise, completate de muzică și proiecții multimedia. Gândit și organizat de Cosmin Perța și Iulian Morar, proiectul SWORDS – Spoken Word Sessions este una dintre primele și cele mai vizibile inițiative de spoken word din România. La Barbican Library, Cosmin Perța și Iulian Morar vor prezenta performance-ul Love & War, însoțit de performance-uri realizate de Elena VlădăreanuFlorentin Popa și Mădălina Căuneac.

Spoken word (nu) e poezie. Spoken word (nu) e teatru. Spoken word (nu) e muzică. Spoken word e sunet, imagine și mesaj. Spoken word e vibrație. E comuniune. E jazz și hip-hop, e dramă și comedie, e monolog și e dialog (…) E justiție socială și anxietate. E mindfulness și explorare a sinelui. E vocea care rămâne cu tine când ajungi singur în cameră.” (Cosmin Perța).

——————

Târgul internațional de carte de la Londra / London Book Fair, găzduit de Olympia London și dedicat în exclusivitate profesioniștilor din industria mondială a cărţii, este cotat, ca anvergură, drept a doua manifestare internațională de profil.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.