Voleiul brașovean reprezentat la un turneu de volei pentru amatori la Târgu Mureș

Acest final de săptămână a avut loc un turneu de volei pentru amatori la Târgu Mureș, organizat de asociația Dream by Dream. Au participat 32 de echipe din toată țara, iar Brașovul a fost reprezentat de Vulturii Brașov. Echipele au fost împărțite în două ligi, medii și avansați, câte 16 echipe în fiecare ligă.

Echipa de amatori Vulturii a fost înființată de câteva luni, iar acesta este primul turneu la care au participat. Au jucat cele 3 meciuri din grupa D a ligii 2, cea de nivel mediu. Au început promițător și au reușit să câștige primul set din primul meci, apoi lipsa de experiență și-a spus cuvântul și au pierdut meciul. De asemenea au pierdut și următoarele 2 meciuri. Conducerea clubului brașovean de volei se declară mulțumită de această participare, ținând cont că echipa este una la început, iar ținta acestei participări a fost să se sudeze echipa.

Citeste și:  A doua ediție ”Battle of the Bands”, pe 12 decembrie, la Centrul Cultural din Bușteni

Clubul Vulturii își dorește să trezească în brașoveni dragostea pentru volei, care este un sport complex, curat și frumos. Activăm în două direcții, una pentru copii, așa cum sunt mai toate cluburile sportive, și alta pentru adulți. Am văzut acest concept în Franța, iar acum îl dezvoltăm la Brașov. Sunt mulți adulți iubitori de volei, care nu au unde să practice acest sport la nivel amator. Noi, la Vulturii, le oferim acest cadru. Mai exact, cei care doresc să facă o mișcare altfel, sunt invitați de două ori pe săptămâna la sală. Organizăm meciuri pentru cei care stăpânesc tehnica necesară, iar pe cei care au nevoie îi învățăm acest sport minunat.

Participarea la acest turneu pentru amatori a venit pe neașteptate și nu făcea parte din planul nostru inițial. O parte dintre spotivii adulți, înscriși în club, au dorit să încerce această experiență, iar noi i-am susținut cum am putut. Am gestionat partea organizatorică pentru deplasarea la turneu și am organizat meciuri de pregătire cu studenți și cu echipa Smile din Sfântu Gheorghe. Am vizualizat materiale video cu echipele pe care știam că le vom întâlni și ne-am dat seama că șansele noastre sunt reduse, dar simpla prezență la un astfel de turneu este o experiență care crește echipa. Lucru care s-a și întâmplat. Nici nu au ajuns bine acasă, că deja se pregătesc pentru următorul turneu. Îi felicit pe colegii mei, mai ales pe Ana Bugnar, coordonatorul secției de volei amatori, și le urez succes în continuare!”, a declarat Iulian Stoian, președintele clubului de volei Vulturii Brașov.

Citeste și:  Soluții pentru fluidizarea traficului dintre Sânpetru și Brașov

Sâmbătă, după meciurile lor, cei de la Vulturii Brașov au fost să susțină echipa de volei feminin Corona Brașov, care a jucat un meci cu CSU Târgu Mureș. Meciul a fost câștigat de Corona cu 3-2, iar suținerea celor de Vulturii a avut un efect pozitiv. În semn de mulțumire, echipa i-a invitat pe teren să facă o poză împreună la final.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.