Voucherele de vacanţă au avut un impact pozitiv semnificativ, mai ales în perioadele de extrasezon

Voucherele de vacanţă au avut un impact pozitiv semnificativ, mai ales în extrasezon, când staţiunile erau mai puţin frecventate, potrivit datelor Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism. Aceste tichete oferă beneficii extrasalariale angajaţilor cu venit mic, dar susţin şi turismul intern.

Voucherele de vacanţă s-au impus în ultimii 15 ani ca unul dintre cele mai apreciate şi dorite beneficii de către angajaţi în completarea salariului şi ca un instrument esenţial în dezvoltarea turismului românesc.

Aproximativ 70% dintre angajaţi primesc beneficii extrasalariale, iar tichetele de vacanţă sunt menţionate frecvent printre acestea. Potrivit organizaţiei, în afară de beneficiile aduse angajaţilor, voucherele de vacanţă au susţinut şi turismul intern. Astfel, în ultimii zece ani, numărul unităţilor de cazare clasificate s-a dublat, iar statul român a reuşit să scoată din zona gri un mare număr de unităţi turistice. Totodată, investitorii au căpătat încredere să construiască hoteluri noi şi să modernizeze unităţi existente, valoarea contribuţiilor depăşind două miliarde de euro, apreciază ANAT.

Citeste și:  Cutremur cu magnitudinea 4,2 aproape de Brașov

Pe de altă parte, Asociaţia susţine extinderea acestui beneficiu şi pentru angajaţii din sectorul privat, în condiţii avantajoase. Totuşi, în acest an, impozitarea voucherelor s-a dublat, iar angajaţii din sectorul public cu salarii peste 8.000 lei net au fost excluşi de la dreptul de a primi vouchere de vacanţă, ceea ce a redus într-o anumită măsură numărul rezervărilor în ţară, arată sursa citată.

Valoarea unui voucher de vacanţă este în 2024 de 1.600 de lei pentru angajaţii din sectorul public, respectiv 6 salarii minime brute pe economie pentru sectorul privat. Beneficiarii cheltuiesc în medie încă 1.000 de lei pe rezervare, peste valoarea tichetelor, plus alte sume pentru masă şi activităţi la destinaţie, potrivit Agerpres.

Citeste și:  Festivalul Monodramei Independente revine pe scena Centrului Cultural Reduta! O întâlnire între artă, emoție și publicul brașovean

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.