Vrei să te bucuri din plin de Zilele Brașovului? Utilizează transportul în comun

De vineri încep Zilele Brașovului, care vor culmina, duminică, cu Parada Junilor. Pentru desfășurarea în condiții de siguranță a evenimentelor, municipalitatea a pregătit un plan de mobilitate având ca suport principal transportul în comun.

Mai sunt doar două zile până când Brașovul intră în sărbătoare și încep zilele orașului, care vor culmina cu ziua de duminică, când cele șapte cete de juni vor coborî în cetate, unul dintre cele mai importante evenimente ale comunității noastre.

Pentru a veni în sprijinul brașovenilor și turiștilor care vor să se bucure de această sărbătoare, municipalitatea, împreună cu partenerii instituționali, a elaborat un plan de mobilitate care să asigure desfășurarea în condiții optime a tuturor acestor evenimente, mai ales că la Parada Junilor participă zeci de mii de localnici și vizitatori.

Astăzi, primarul George Scripcaru a invitat toate grupurile de juni și instituțiile implicate pentru a verifica stadiul pregătirilor pentru această sărbătoare. Discuțiile au vizat ultimele detalii legate de planul de mobilitate pregătit de municipalitate și de restricțiile necesare pentru ca aceste evenimente să se desfășoare în condiții de siguranță.

,,Am vrut să ne întâlnim cu toți cei care au un rol în aceste evenimente – și toți sunt foarte importanți, fie că vorbim de fiecare șef de grup de juni, de colegii de la străzi, de la salubrizare, de la iluminat, de la transport, de la Poliția Municipiului, Jandarmerie, ISU sau Poliția Locală. Ne-am întâlnit să vedem care sunt detaliile care trebuie finalizate pentru zilele următoare. Sunt zile frumoase, importante și este bine să ne bucurăm de aceste zile împreună cu toți brașovenii și cu toți oaspeții care vor fi în Brașov în această duminică. Evenimentul este transmis și pe TVR1, în direct, și este important să facem lucrurile așa cum trebuie, să promovăm orașul așa cum se cuvine. (…) Duminică îi aștept pe toți brașovenii și pe toți vizitatorii acestui oraș să fie prezenți, începând cu ora 11.00, în Piața Unirii sau pe tot traseul George Barițiu, Mureșenilor, Bulevardul Eroilor, Republicii, Poarta Schei, Pietrele Solomon, să ne bucurăm de Parada Junilor. Este un lucru minunat că avem acest eveniment și le mulțumesc junilor că și în acest an sunt prezenți pentru a arăta românilor ceea ce este frumos la Brașov. Le mulțumesc, pentru că fac un efort foarte mare!”, a declarat primarul George Scripcaru.

Parada celor 7 cete de juni, călări, aduce pe străzile orașului și la Pietrele lui Solomon zeci de mii de brașoveni și turiști, care vin să se bucure de un eveniment unic în țară, nu numai pentru simbolistica sa, ci și prin amploare.

Prezenți la ședință, reprezentanții grupurilor de juni au explicat ce presupune pregătirea acestui eveniment, ,,Coborârea Junilor în cetate” sau ,,Ziua de călări”, dar și importanța lui pentru identitatea comunității locale.

,,Pregătirile pentru marea noastră sărbătoare au început de foarte mult timp. Implică mai multe aspecte aceasta pregătire, suntem nevoiți să ne interesăm de unde putem face rost de cai, trebuie să mergem să ne acomodăm cu caii pentru a ne prezenta cât mai frumos în ziua de paradă și mai sunt și celelalte probleme organizatorice, precum amenajarea locurilor dintre pietre unde ne desfășurăm activitatea de duminică, instruirea membrilor societății, călăreți, care vor participa la paradă, în sensul respectării fluenței paradei, a frumoasei comportări pe cal, a bunei comportări cu caii etc. Suntem 37 de călăreți participanți de la Junii Naționali Albi. Încercăm să ne menținem la un anumit nivel pentru a duce mai departe această frumoasă tradiție. I-aș invita pe toți cei interesați să participe la parada noastră, să admire costumele, caii și tot ce se va desfășura în cursul zilei de duminică”, a precizat Ovidiu Gonțea, președintele Junilor Naționali Albi.

Citeste și:  Zboruri directe Brașov–Nurnberg, din 13 octombrie, cu Wizz Air

Pe lângă aceste pregătiri necesare, ,,Ziua de călări” presupune și un efort foarte mare, unii dintre juni fiind nevoiți să călărească zeci de kilometri pe parcursul acestei zile, în costumele tradiționale care în unele cazuri, sunt de o greutate apreciabilă.

,,Ca în fiecare an, așteptăm cu nerăbdare această zi. Este poate cea mai importantă din viața de june, nu numai pentru noi, cât și pentru comunitate. Bineînțeles că, pe lângă ceea ce se vede, e o întreagă logistică și muncă în spate. De fiecare dată am fost sprijiniți și de autorități în acest sens, pentru că devine din ce în ce mai greu să desfășurăm o astfel de activitate, eminamente rurală, într-o metropolă ca Brașovul. Și atunci avem nevoie de sprijin, pe lângă eforturile pe care familiile noastre le fac an de an. Brașovechenii au probabil cel mai lung traseu dintre toți junii, călărim undeva la 13-14 km pe sens, deci mergem undeva la 28-30 de km pe zi; în funcție de unde luăm vătaful dimineața, periplul prin Brașov este destul de mare, iar cartierul Brașovul Vechi este similar ca și areal cu Schei, deci efortul este destul de mare, dar este un efort plăcut, atât pentru noi, cât și pentru brașoveni – pentru că ies la ferestre, suntem ovaționați, se bucură toată lumea de această zi de sărbătoare, în care rostul nu este niciun altul decât acela de a vesti Învierea lui Hristos”, a explicat Mihai Moraru, președintele Societății Junilor Brașovecheni.

Dar dincolo de eforturile pe care fiecare familie de juni le face, importantă este tradiția de a fi june și de a reprezenta cu cinste grupul din care faci parte.

,,Am pregătit caii, ne-am pregătit merinde, să vă întâmpinăm cu drag. Trebuie să trăiești ca un june, să duci tradiția mai departe. Din 1984 particip la paradă, întâi la Junii Tineri și după ce m-am căsătorit, la Junii Bătrâni. Anul acesta grupul nostru vine cu 25 de călăreți. Este o sărbătoare importantă pentru Brașov și invităm toată comunitatea Brașovului să vină să ne vadă, să ne susțină și să se bucure de această sărbătoare a comunității noastre”, a subliniat Dan Matei, președintele Junilor Bătrâni.

Citeste și:  Zboruri directe Brașov–Nurnberg, din 13 octombrie, cu Wizz Air

Mobilitate

Pentru a asigura un acces cât mai facil pentru cei care vor să vadă parada, dar și ținând cont de restricțiile de circulație care se introduc cu această ocazie, municipalitatea, în parteneriat cu operatorul de transport RATBV, a luat decizia de a crește frecvența mijloacelor de transport de pe 14 linii care fac legătura între cartiere și centrul orașului.

Astfel, în intervalul orar 9:00-18:00, pe aceste linii vor circula peste 82 de autobuze (față de 36 câte ar fi circulat într-o zi normală de duminică). Liniile suplimentate vor fi 1, 2, 2B, 4, 6, 16, 17, 24, 28, 31, 34, 36, 41, 50.

Numărul de autobuze va fi de două, trei sau chiar patru ori mai mare decât într-o zi normală de duminică, pe traseele menționate.

Autobuzele și troleibuzele RATBV vor circula cu 15 minute mai târziu față de momentul închiderii circulației și vor intra în trafic cu 15 minute mai devreme față de autoturisme, odată cu reluarea circulației.

Cele două parcări dintre AJOFM și Casa Armatei vor fi blocate și destinate stocării autobuzelor, pentru a fi gata de plecare din Livada Poștei în momentul redeschiderii circulației. De asemenea, banda 3 de pe Nicolae Iorga (în aliniament cu Parcul Nicolae Titulescu), între primărie și str. Lungă, va fi de asemenea dedicată staționării autobuzelor.

Începând cu ora începerii paradei Junilor, autobuzele vor fi deviate pe Str. Vlad Țepeș, având stație pentru debarcarea călătorilor la capătul străzii, în dreptul Teatrului Dramatic. Autobuzele alocate suplimentar (pe cele 14 linii) se vor stoca în zona AJOFM și aliniamentul Parcului Titulescu.

În data de 26.04.2025 linia 50 (Camera de Comerț-Solomon) urmează a fi suplimentată cu 5 autobuze față de programul de circulație aferent unei zile de sâmbătă (4 autobuze), pentru a asigura o frecvență de trecere prin stații de 5-6 minute.

Restricții de circulație

Ca în fiecare an, pe traseul paradei Junilor, Piața Unirii – str. Mureșenilor – Prefectură – str. Republicii – Piața Unirii – Pietrele lui Solomon, duminică, 27.04.2025, se vor introduce următoarele restricții de circulație:

  • Începând cu ora 7:30, pe tot parcursul zilei, va fi blocat accesul auto spre Pietrele lui Solomon, din Piața Unirii. Riveranilor li se va permite accesul între Piața Unirii și str. Podul Crețului până la ora 10.00 și după ora 14.00;
  • Ora 10:00 – va fi blocat accesul auto spre Piața Unirii – în dreptul Spitalului de Obstetrică și Ginecologie (Maternitate); Șirul Gheorghe Dima, str. Constantin Brâncoveanu str. Prundului și str. C-tin Lacea vor fi închise;
  • Ora 10:30 – va fi blocat accesul auto pe str. Mureșenilor;
  • Ora 11:00 – va fi blocat accesul auto b-dul Eroilor
  • Ora 11:00 – va începe coborârea Junilor din Piața Unirii.
  • Va fi restricționat traficul auto pe strada Constantin Lacea, de la intersecția cu strada Luca Arbore și până spre Piața Unirii, în intervalul 9:45 – 11:00, accesul fiindu-le permis doar riveranilor.
  • Până la trecerea grupurilor de juni, pentru a evita producerea de accidente, va fi interzisă parcarea autoturismelor pe bulevardul Eroilor, pe str. C. Brâncoveanu, pe str. Poarta Șchei și la Pietrele lui Solomon.
  • Majoritatea parcărilor din zona Primărie – Parc Eroilor – Livada Poștei – Casa Armatei (inclusiv de pe Țepeș) vor fi blocate, indisponibile publicului. În zona poștă – primărie vor fi depozitate mașinile ridicate din celelalte parcări.
Citeste și:  Zboruri directe Brașov–Nurnberg, din 13 octombrie, cu Wizz Air

Secvențial, traficul și accesul în parcări vor fi redeschise pe măsură ce coloanele de juni vor parcurge traseul paradei.

Modificări ale traseelor de transport în comun

– autobuzele de pe liniile 4, 50 și 52, pe sensul de deplasare spre Pietrele lui Solomon, vor întoarce în capătul de linie Pe Tocile, între orele 06.30 – 09.30;

– de la orele 09.30 și până la orele 10.30, autobuzele de pe liniile 4, 50 și 52, pe sensul de deplasare spre Tocile, vor întoarce la Poarta Schei;

– începând cu orele 10.30, circulația autobuzelor pe linia 50 este suspendată până la reluarea circulației rutiere în zona Pe Tocile;

– de la finalul paradei aproximativ 13:30 – până la ora 15:00, autobuzele liniilor 4, 50 și 52 vor circula până în Piața Unirii sau Tocile în funcție de ora de degajare a traseului;

– în intervalul orar 15:00-17:00 autobuzele liniei 50 vor circula Camera de Comerț – Podul Crețului, în funcție de degajarea traseului;

– în intervalul orar 17:00 – 19:00, autobuzele liniilor 4, 50 și 52 vor întoarce în Piața Unirii;

– după ora 19:00 autobuzele liniei 4 și liniei 52 vor întoarce în Tocile, iar autobuzele liniei 50 vor efectua traseul Camera de Comerț-Solomon, în funcție de degajarea traseului.

– între orele 10.30 și, aproximativ, 13.00, circulația autobuzelor de pe liniile 1, 2, 2B, 4, 6, 16, 17, 31, 34, 36, 41 și 52 se va face, pe sensul de deplasare spre Livada Poștei, cu întoarcere pe strada Vlad Țepeș. RATBV S.A. va înființa o stație temporară pentru aceste linii în capătul străzii Vlad Țepeș, care să înlocuiască stația Teatrul Dramatic.

– între orele 10.30 și 13.00, autobuzele de pe linia 5, pe sensul de deplasare Stadion Municipal – Roman, vor circula pe ruta Stadion Municipal – Stadion Tineretului – Bulevardul Griviței – Strada 13 Decembrie – Strada Castanilor, iar apoi pe traseul obișnuit.

– liniile 14, 24 și 28, între orele 10.30 și aproximativ 13.00, vor fi deviate pe sensul spre Livada Poștei pe străzile Avram Iancu – Al. I. Cuza, circulând doar până la stația ”Astra” de pe strada Lungă, continuând apoi traseul obișnuit.

– pe parcursul întregii zile de 27.04.2025, autobuzele de pe linia 20 vor circula fără remorci pentru biciclete.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Verificare anti-robot
FriendlyCaptcha ⇗

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.