Vreme rece, vânt și precipitații mixte în întreaga țară, în Săptămâna Mare

Meteorologii au emis, luni, o informare de intensificări ale vântului, vreme rece și precipitații mixte, valabilă până joi dimineața la nivelul întregii țări, transmite Agerpres.

Conform prognozei de specialitate, în intervalul 6 aprilie, ora 10:00 – 9 aprilie, ora 10:00, temporar, vor fi intensificări ale vântului în cea mai mare parte a țării, cu viteze, în general de 45 – 60 km/h, iar la munte vor fi rafale de peste 80 – 90 km/h.

Începând din noaptea de marți spre miercuri (7/8 aprilie) vor fi precipitații mixte în centrul, estul și sud-estul țării, iar la munte vor predomina ninsorile și, mai ales la altitudini mari, în Carpații Meridionali și Orientali, se va depune strat nou de zăpadă (local 10 – 15 cm) și va fi viscol. Până la sfârșitul intervalului, local se vor acumula cantități de apă de 10 – 20 l/mp.

Citeste și:  „Easter Egg Hunt” în Râșnov. Copiii sunt invitați la vânătoare de ouă și surprize dulci

De marți (7 aprilie), vremea va intra într-un proces de răcire, astfel că, până la începutul săptămânii viitoare, se va menține rece pentru această perioadă. Izolat, se va forma brumă. 

Sursa, Agerpres

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.