Meteorologii anunță o noapte de Revelion geroasă, în special în depresiunile din estul Transilvaniei, unde temperaturile vor coborî până la -12 grade Celsius. În București, minimele vor atinge -3 grade Celsius, cu ceață persistentă în timpul nopții.
Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), între 31 decembrie 2024 și 1 ianuarie 2025, vremea va fi predominant norată în vest, nord-vest și centru, iar vântul va sufla slab spre moderat, cu intensificări la altitudini mari. Temperaturile maxime vor varia între -1 și 10 grade, în timp ce minimele vor fi cuprinse între -7 și 4 grade.
Începând din 1 ianuarie, vremea se va încălzi treptat, cu maxime de până la 16 grade Celsius în anumite regiuni. La București, temperaturile vor urca până la 9 grade, iar ceața se va menține în special dimineața și noaptea.
Pentru intervalul 2-3 ianuarie 2025, valorile termice vor continua să crească, iar în vestul, nordul și centrul țării se vor înregistra precipitații sub formă de ploaie, lapoviță și ninsoare în zonele montane.
ANM prognozează o tendință de vreme mai caldă decât media perioadei până pe 6 ianuarie, cu precipitații temporare în a doua parte a intervalului. La nivel național, temperaturile vor rămâne peste valorile obișnuite pentru această perioadă a anului.