WALTER TROUT, unul dintre numele importante ale blues-rockului american, va concerta în premieră la Brașov Jazz & Blues Festival 2026

Brașov Jazz & Blues Festival anunță prezența lui WALTER TROUT în ediția cu numărul 14 a festivalului, care va avea loc în perioada 14–16 august 2026. Artistul american va susține un concert sâmbătă, 15 august, în Piața Sfântul Ioan din Brașov.

În ziua precedentă, vineri, 14 august, pe scena festivalului va urca JANIVA MAGNESS, una dintre cele mai apreciate voci ale blues-ului american contemporan, aflată la prima sa apariție în România.

Concertul lui Walter Trout face parte din turneul european „Sign Of The Times”, dedicat celui mai recent album de studio al artistului, Sign Of The Times, lansat în toamna anului trecut. Materialul abordează, într-o manieră directă și personală, temele și tensiunile lumii contemporane.

Citeste și:  Brașovul, tot mai scump pentru chiriași în 2026

Cu o carieră care se întinde pe mai bine de cinci decenii, WALTER TROUT este cunoscut pentru stilul său care îmbină blues-ul tradițional cu energia rockului. De-a lungul timpului, a colaborat cu artiști esențiali ai genului, precum John Lee Hooker, a fost membru al trupei Canned Heat și a făcut parte, în anii ’80, din John Mayall & the Bluesbreakers, perioadă definitorie pentru parcursul său artistic.

Începând cu finalul anilor ’80, și-a construit o carieră solo solidă, devenind o prezență constantă pe marile scene de blues și rock din Europa și din întreaga lume. Într-un sondaj realizat de BBCRadio, Walter Trout s-a clasat pe locul 6 într-un top al celor mai mari chitariști din toate timpurile, într-o listă care îi include pe Jimi Hendrix și Jimmy Page.

Citeste și:  Sunetele lui Bruckner răsună la Brașov. Un nou concert de excepție la Sala Patria

Abonamentele la preț special sunt disponibile în prezent pe fanzin.ro, biletebrasov.ro si get-in.ro. 

Mai multe informații despre programul complet al festivalului vor fi anunțate în perioada următoare pe fanzin.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.