
În zilele de vineri, sâmbătă și duminică, pompierii militari au gestionat peste 5.800 de solicitări primite din partea populației, ce au constat în acordarea măsurilor de prim ajutor, stingerea incendiilor și operațiuni destinate protecției comunităților.
În aceste trei zile, o pondere de aproximativ 70% o reprezintă cazurile pentru acordarea asistenței medicale de urgență, în urma cărora peste 4.000 de persoane au primit ajutorul echipajelor SMURD.
Concomitent cu misiunile de asistență medicală, în ultimele 72 de ore, echipajele de stingere au acționat pentru lichidarea celor 454 incendii izbucnite în diverse zone ale țării. Din totalul acestora, peste 300 au fost arderi de vegetație uscată, fond forestier, miriști și deșeuri, suprafața de teren afectată depășind 1.150 de hectare.
De asemenea, în acest weekend, colegii noștri au intervenit la 1.386 de misiuni în sprijinul comunităților, printre care se numără salvarea persoanelor și animalelor din medii ostile vieții, incidente din domeniul CBRN și alte situații de urgență care puteau pune în pericol viața și bunurile cetățenilor.
Totodată, în această perioadă, salvatorii au gestionat și 23 de situații pentru extragerea victimelor din autoturismele avariate ca urmare a accidentelor rutiere.
În tot acest interval, 46 de persoane aflate în situații critice au fost salvate datorită răspunsului optim furnizat de către echipajele operative.
În ceea ce privește protecția populației, în acest weekend, au fost transmise 47 de mesaje de avertizare prin intermediul sistemului RO-ALERT, majoritatea dintre acestea pentru semnalarea prezenței animalelor sălbatice (urși), în localități din mai multe județe.
Nu uitați! Siguranța începe cu prevenția!
Pentru siguranța dumneavoastră și a celor dragi, fiți prevăzători și consultați sursele oficiale de informare!
Accesați platforma națională de pregătire pentru situații de urgență, disponibilă la adresa https://fiipregatit.ro și descărcați, gratuit, aplicația DSU, care oferă informații utile despre prevenirea și gestionarea situațiilor de urgență, din App Store sau Google Play.
Sursa: IGSU