Proiect dedicat sănătății mintale și bunăstării studenților, la Universitatea Transilvania Brașov

Universitatea Transilvania din Brașov va participa la proiectul „Wellbeing Academy”, un proiect constituit de o alianță dedicată sănătății mintale și bunăstării studenților, inițiată de Universitatea Babes Bolyai din Cluj Napoca, în colaborare cu alte 13 universități din România și coordonată la nivel internațional de Harvard Medical School și Organizația Mondială a Sănătății.

Universitățile vor fi implicate în cadrul unei noi etape de analiză de nevoi legate de sănătatea mintală a studenților pe parcursul a trei ani universitariScopul acestei analize ample de nevoi derulată la nivel global este de a identifica problemele de sănătate mintală a studenților începând cu intrarea în facultate până la absolvire. Studenții care s-au alăturat în acest an acestor comunități academice vor fi invitați să completeze un instrument de evaluare a sănătății mintale dezvoltat de Harvard Medical School, iar respondenții vor fi monitorizați anual până la absolvire.

Citeste și:  Primăria Brașov: Vineri aprindem luminițele Crăciunului – Vino cu RATBV și ai scăpat de grija parcării!

Acest demers face parte din cadrul proiectului „World Mental Health International Student Initiative”, coordonat la nivel internațional de Harvard Medical School și Organizația Mondială a Sănătății, iar la nivel național de UBB. La nivel internațional, consorțiul „World Mental Health International College Student Initiative” este format din universități de prestigiu din 18 țări de pe diferite continente. În România, universitățile implicate în proiect sunt: Universitatea din București,  Universitatea de Medicina și Farmacie ”Carol Davila”, Academia de Studii Economice, Universitatea de Medicina și Farmacie ”Grigore T. Popa” din Iași, Universitatea de Vest, Universitatea Politehnică din Timișoara, Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu, Universitatea din Oradea, Universitatea „Ovidius” din Constanța, Universitatea din Craiova, Universitatea Transilvania din Brașov, Universitatea Petrol-Gaz din Ploiești și Universitatea de Vest ”Vasile Goldiș” Arad.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.