Rapperul american Wiz Khalifa este cercetat în libertate de Poliția Română pentru deținere fără drept de droguri de risc. Aseară, pe scena festivalului „Beach, Please!” din Costinești, artistul avea în posesie peste 18 g de canabis și a fumat pe scenă o țigaretă artizanală din aceeași substanță, informează DIICOT, potrivit Rador.
Cântărețul american a fost ridicat de polițiști imediat după ce a terminat concertul susținut la festival, potrivit corespondentului Radio România.
Wiz Khalifa are 36 de ani, a fost nominalizat la Premiile Grammy și Globul de Aur, iar în discursurile sale a lredat de multe ori în favoarea drogurilor. În România, consumul de canabis este ilegal.
„La data de 14.07.2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de un inculpat (cetățean SUA), cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de deținere fără drept de droguri de risc. S-a reținut faptul că acesta, pe parcursul unui recital susținut în cadrul unui festival de muzică ce se desfășoară în stațiunea Costinești, județul Constanța a deținut peste 18 grame canabis (drog de risc) și a consumat (pe scenă) o altă cantitate de canabis sub forma unei țigări artizanale. Activitățile judiciare sunt realizate împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța. Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, potrivit unui comunicat al DIICOT.