Ziua Culturii Naționale, sărbătorită în reprezentanțele ICR din lume

Institutul Cultural Român invită publicul internațional la evenimentele organizate în București și în 20 de orașe din străinătate, cu ocazia Zilei Culturii Naționale, în perioada 12 – 20 ianuarie 2023.

La Stockholm, Luxemburg, Bruxelles, Lisabona, Beijing, Roma, Viena, Istanbul, Chișinău, Varșovia, Paris, Berlin, Madrid, Praga, Tel Aviv, Budapesta, Londra, New York, Washington, Padova și București vor avea loc concerte, conferințe, evenimente literare și expoziții care promovează atât artiștii și creatorii români de cultură, clasici și contemporani, cât și Timișoara – Capitală Europeană a Culturii 2023, ca reper cultural al acestui an.

***

12 ianuarie 2023

  • Institutul Cultural Român deschide, în Sala Mare a sediului său din Aleea Alexandru nr. 38, București, expoziția „Artiști români pe mapamond”, realizată printr-un parteneriat între Institutul Cultural Român și Muzeul Național Brukenthal, împreună cu Asociația culturală pictor Octavian Smigelschi, prin generozitatea colecționarului George Șerban, curatoriată de dr. Alexandru Constantin Chituță. Expoziția va fi deschisă publicului până pe 28 februarie 2023, de luni până vineri, între orele 09:00 – 18:00.
  • ICR Stockholm, în colaborare cu Centrul de Proiecte Timișoara, organizează un recital de poezie contemporană susținut de scriitorii Andra Mateucă, Daniela Rațiu și Robert Șerban și recitalul de jazz al trompetistului Petre Ionuțescu. Focusul evenimentului este prezentarea ca reper cultural internațional a orașului Timișoara – Capitală Europeană a Culturii 2023.
  • ICR Bruxelles organizează, în perioada 12-16 ianuarie 2023, expoziția „Manuscrisele Mihai Eminescuˮ la Ambasada României în Marele Ducat al Luxemburgului.
  • Institutul Cultural Român de la Bruxelles organizează, în perioada 12 ianuarie-1 martie 2023, expoziția de carte „Prezențe culturale românești în colecțiile Bibliotecii Regale a Belgieiˮ, cu volume selectate din colecțiile Bibliotecii Regale, în special traduceri recente în limbile franceză și neerlandeză ale operelor unor scriitori români, dar și exemplare ale unor ediții mai vechi, datând de la începutul secolului al XX-lea, albume de artă vizuală aparținând unor artiști români, monografii, hărți sau manuscrise din colecția de cărți rare.

13 ianuarie 2023 

  • ICR Lisabona, în colaborare cu Ambasada României în Republica Portugheză, organizează la sediu un maraton literar bilingv dedicat operei poetului Nichita Stănescu. Sesiunile de lectură și dialogul cu publicul vor fi moderate de prof. Rodica-Adriana Covaci. Lecturile vor fi acompaniate muzical de tânărul chitarist portughez Paulo Torres.
  • Accademia di Romania in Roma prezintă, în perioada 13 ianuarie-15 februarie 2023, expoziția „Constantin Udroiu – artistul cu două patrii”, o sugestivă selecţie de lucrări de grafică din colecţia doamnei prof. univ. dr. Luisa Valmarin, soţia regretatului artist. Drept mărturie a școlii de pictură create de maestrul român în sudul Italiei, va fi expusă și o serie de lucrări ale tinerilor atiști care au câștigat Premiul „Constantin Udroiu” în edițiile 2019 – 2022.
  • ICR Viena organizează un concert la sediu cu compoziții de George Enescu, Paul Constantinescu, Dinu Lipatti, Vasile Jianu, Béla Bartók, Dan Dediu și Johnny Răducanu, în interpretarea pianistului Horia Maxim și a flautistei Mihaela Anica.
  • ICR Beijing prezintă la sediu expoziția de fotografie „Timișoara, Capitală Europeană a Culturii în 2023”, care va asigura cadrul pentru o dezbatere cu importanți traducători de limba română, profesori universitari și eminescologi, cu tema traducerilor în limba chineză din literatura română. Evenimentul va continua cu un recital de poezie bilingv din opera eminesciană și recitalul pianistului Andrei Ivanovich.
Citeste și:  Sute de brașoveni au protestat împotriva lui Călin Georgescu

14 ianuarie 2023 

  • ICR Istanbul organizează Ziua Culturii Române la Centrul Cultural Aynali Gecit din Pasajul European din Istanbul. Poetul şi traducătorul Erkut Tokman va susține prelegerea literară Percepţia poetică a lui Mihai Eminescu, urmată de un recital de poeme eminesciene.

15 ianuarie 2023 

  • Întâlnirea  cu tema „Presa culturală: schițe pentru un viitor posibil”, organizată sub egida ICR, prin Centrul Național al Cărții,  moderată de jurnalista Mirela Nagâț (TVR) va avea loc, de la ora 16.00, la Seneca Anticafe (str. Arhitect Ion Mincu 1). Dialogul, pornit de la cel mai recent număr al revistei Lettre Internationale, îi va aduce la aceeași masă pe Adrian Mihalache (colaborator al revistei Lettre Internationale) și pe George Onofrei (redactor-șef al săptămânalului Suplimentul de cultură). La eveniment vor fi prezenți și Liviu Jicman, președintele Institutului Cultural Român, alături de Oana Boca Stănescu, directoarea Centrului Național al Cărții din cadrul ICR.
  • Institutul Cultural Român de la Bruxelles lansează un proiect de promovare online a patrimoniului Art Nouveau din România, care va avea 12 episoade lunare. Tema „2023 – Art Nouveau Heritage“, propusă de clusterul EUNIC Brussels, va reliefa elementele de istorie arhitecturală comună în Europa, promovând moștenirea Art Nouveau.
  • ICR „Mihai Eminescu” de la Chișinău organizează, cu prilejul împlinirii a 173 ani de la nașterea poetului național, la Muzeul Literaturii Române „Mihail Kogălniceanu” din Chișinău, colocviul „Un Eminescu al generației mele: 140 de ani de la debutul editorial”, cu participarea poetului Teo Chiriac, președintele Uniunii Scriitorilor din Moldova, a criticilor literari Nina Corcinschi, directoarea Institutului de Filologie „B.P. Hasdeu” și Vitalie Ciobanu, prozator, președinte al PEN Centru din Republica Moldova, a poetei Paula Erizeanu, junalist BBC, a scriitorului Vladimir Beșleagă și a poetului Alex Cosmescu, doctor în filologie – Institutul de Filologie. 
  • ICR Varșovia lansează campania online de prezentare în rândul publicului polonez a principalelor evenimente din Programul Cultural Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii, prin difuzarea unor materiale video cu subtitrare în limbile polonă și engleză, în săptămânile care preced inaugurarea Programului Oficial Timișoara 2023, în data de 17 februarie.

16 ianuarie 2023 

  • Realizat de ICR Paris în partenariat cu Ambasada României în Franța la Sala bizantină a Hôtel de Béhague și marcând 30 de ani de la aderarea României la Organizația Internațională a Francofoniei, colocviul franco-român România – Franța: scurtcircuitul cărții. va reuni peste 20 de profesioniști ai lumii editoriale într-o întâlnire profesională între traducători de literatură română, reprezentanți ai unor edituri și librari francezi. Este o zi dedicată traducerii literaturii române, promovării patrimoniului literar și profesiei de traducător.
  • Ziua Culturii Naționale 2023 va fi organizată de Departamentul de Studii Lingvistice şi Literare al Universităţii din Padova, Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia şi Consulatul General al României la Trieste în Aula Complexului Universitar “Beato Pellegrino” din Padova.  Conferința „Limba română de ieri, de azi, de mâine”, susținută de prof. univ. dr. Cristian Moroianu, Prodecanul Facultăţii de Litere a Universităţii din Bucureşti, va fi precedată de  alocuţiunile prof. univ. dr. Sergio Bozzola, directorul Departamentului de Studii Lingvistice şi Literare al Universităţii din Padova, Cosmin Victor Lotreanu, Consulul General al României la Trieste, reprezentantul Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia şi Consilierul pe probleme culturale al primarului Padovei. După introducerea prof. univ. dr. Dan Octavian Cepraga, titularul cursului de Limbă şi literatură română din cadrul Departamentului de Studii Lingvistice şi Literare al Universităţii din Padova, va avea loc și recitalul de poezie eminesciană în regia lui Pierantonio Rizzato, în interpretarea bilingvă a studenţilor cursurilor de limba română de la Universitatea din Padova.
Citeste și:  Curtea Constituțională are termen până joi să VALIDEZE rezultatele alegerilor prezidențiale

17 ianuarie 2023 

  • Institutul Cultural Român „Titu Maiorescuˮ din Berlin organizează, la Ambasada României din Berlinun concert cameral ilustrat pe fundal de o prezentare multimedia, dedicate compozitorului, pianistului și dirijorului român Constantin Silvestri, la aniversarea a 110 ani de la naștere. Vor interpreta: Andreea Novac (soprană), Radu Nagy (violoncel), Alexandra Paladi (vioară), Wontae Kim (violă), Iosif Ion Prunner și Cristian Niculescu (pian).
  • Ziua Culturii Naționale va fi sărbătorită la Ateneul din Madrid, printr-un eveniment care va aduce pe scena prestigioasei instituții de cultură madrilene opera poetică a lui Mihai Eminescu, organizat de Institutul Cultural Român de la Madrid împreună cu Ambasada României în Regatul Spaniei și moderat de José Manuel Lucía Megías, filolog și scriitor spaniol, profesor universitar al Facultății de filologie a Universității Complutense din Madrid și președinte al secției Literatură a Ateneului din Madrid. Seara va fi deschisă cu prezentarea programului cultural al Timișoara Capitală Europeană a Culturii de către domnul Ovidiu Megan, director executiv al Asociației Timișoara Capitală Europeană a Culturii. 
  • ICR Praga și Ambasada României în Republica Cehă vor organiza un concert de lieduri pe versuri eminesciene al sopranei Anda Louise Bogza. Evenimentul va avea loc în saloanele de protocol ale Ambasadei României în Republica Cehă.
  • ICR Tel Aviv organizează evenimentul „Enescu inspirațional” la Conservatorul Israelian din Tel Aviv. Concertul este dedicat operei de compoziție a lui George Enescu și cuprinde muzică de cameră în interpretarea ansamblului israelian „Quint-L” String Ensemble de la Ierusalim, cu participarea sopranei Mirela Grădinaru. 
Citeste și:  150 de studenți de la universitățile tehnice își pot dezvolta competențele în programul „Profesii Bine Cimentate”

18 ianuarie 2023 

  • Ziua Culturii Naționale va fi marcată de ICR New York printr-un eveniment care îi va avea ca protagoniști pe celebrul actor român Vlad Ivanov și pe compozitorul și percuționistul Lucian Maxim. „Life & Love”, un melanj inedit de poezie eminesciană și muzică, va fi prezentat în premieră, fiind creat special pentru spațiul nord-american.
  • ICR Bruxelles organizează conferința  „Prezențe culturale românești în colecțiile Bibliotecii Regale a Belgieiˮ a istoricului prof. univ. Adrian Cioroianu, managerul Bibliotecii Naționale a României.

19 ianuarie 2023

  • Institutul Cultural Român de la Budapesta, în parteneriat cu Ambasada României la Budapesta, Asociația Timișoara 2023 Capitală Europeană a Culturii, respectiv Universitatea Politehnica Timișoara și Muzeul Național al Banatului, organizează evenimentul Spotlight Heritage Timișoara / Patrimoniul sub reflectoare, care aduce în prim-plan și o instalație interactivă vizibilă cu ajutorul ochelarilor VR, un concept al Universității Politehnica Timișoara, ocazie cu care, cei prezenți vor putea experimenta, navigând prin realitatea augmentată, „o vizită scurtă” prin istoria cartierelor vechi din Timișoara și vor asculta povești ale clădirilor si proprietarilor acestora, foarte mulți de etnie maghiară, sârbă și germană. După prezentarea de către domnul Ovidiu Megan, director executiv „Timișoara Capitală Culturală 2023”, a Programului Timișoara Capitală Europeană a Culturii 2023 – TM2023, are loc un concert cameral susținut de pianistul-compozitor Cári Tibor și violoncelistul Szabó Attila.
  • ICR Londra organizează conferința cu tema „Mihai Eminescu, spațiul anglo-saxon și german: influență și receptareˮ, care va releva prezența, în gândirea și creația lui Eminescu, a unor figuri, simboluri și influențe engleze. De asemenea, va fi adus un omagiu celui mai iscusit și recunoscut traducător în limba engleză al liricii eminesciene, Corneliu M. Popescu, decedat la 18 ani în cutremurul din anul 1977, cel al cărui nume îl poartă Premiul pentru Traducere de Poezie, al Societății Britanice pentru Poezie, „The Poetry Societyˮ, premiu de la a cărui instituire se împlinesc anul acesta 40 de ani.
  • Institutul Cultural Român de la Viena va organiza prelegerea „Mihai Eminescu, student la Viena” și lectura scenică a unei selecții din opera lirică eminesciană. Prelegerea va fi susţinută de către Dr. Hans Dama, scriitor austriac de origine şvabă din Banat. Prelegerea va fi însoțită de lectura scenică bilingvă, în limbile română şi germană, a unor poezii eminesciene.

20 ianuarie 2023 

  • ICR New York organizează a doua reprezentație în SUA a recitalului de poezie eminesciană și muzică „Life & Love” cu actorul Vlad Ivanov și compozitorul și percuționistul Lucian Maxim, la Washington, D.C.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.