Ziua Independenţei Naţionale a României, sărbătorită și la Brașov

Prefectul Mihai Cătălin Văsii și subprefectul Ambrus Izabella Agnes au participat astăzi la ceremonia militară și religioasă prilejuită de sărbătorirea Zilei Victoriei în Europa (8 mai), Zilei Europei/Zilei Uniunii Europene (9 mai) și Zilei Independenței Naționale a României (10 mai).

La ceremonia organizată de Instituția Prefectului și Garnizoana Brașov în Piața Unirii din municipiul Brașov, au participat, de asemenea, comandantul Garnizoanei, general de flotilă aeriană Marius Șerbeszki, președintele Consiliului Județean, Constantin Todorică Șerban, primarul municipiului Brașov, Allen Coliban, comandanți de mari unități și unități din Garnizoana Brașov, veterani de război, cadre militare în rezervă și în retragere, urmași ai personalului armatei decedat în acțiuni militari, public.

În alocuțiunea susținută cu acest prilej, prefectul Mihai Cătălin Văsii s-a referit la însemnătatea celor trei sărbători: „În data de 8 mai este marcată Ziua Victoriei în Europa, în amintirea datei de 8 mai 1945, când a intrat în vigoare actul care a pus capăt celui de-al Doilea Război Mondial. Sărbătorim această zi alături de partenerii euro-atlantici, conștienți de faptul că, împreună, trebuie să spunem «Nu!» celor care predică războiul și care folosesc forța împotriva unor state suverane.

În 9 mai este Ziua Europei, sărbătoarea păcii și unității, a solidarității și cooperării. În aceste vremuri de cumpănă, în care oameni nevinovați cad victime ale unor sălbatice conflicte armate, valorile pe care se întemeiază Uniunea Europeană și determinarea de a apăra libertatea și democrația sunt cu atât mai importante. Noi, brașovenii, suntem mândri să fim cetățeni europeni și să continuăm a constitui un model de comunitate unită în diversitate, idee călăuzitoare a proiectului european.

Ziua de 10 Mai este una dintre cele mai încărcate de semnificații din istoria României moderne. În 10 Mai 1877, Proclamația de independență a fost adoptată de Senat și semnată de domnitorul țării, dobândind astfel putere de lege. În perioada 1866-1916 și 1918-1947, ziua de 10 Mai a fost Ziua Națională a României. Sărbătorirea sa a fost interzisă în două rânduri: în 1917 de către ocupanții germani și în 1947 de regimul comunist. Tot într-o zi de 10 Mai, în anul 1866, prințul Carol depunea jurământ în faţa forului legiuitor al Principatelor Unite, devenind Principe al României, cu numele Carol I. În aceeași zi a anului 1881, România era proclamată Regat, Principele Carol I fiind încoronat Rege al României. De aceea, 10 Mai este și Ziua Regalității.

Onorăm cu respect și recunoștință memoria luptătorilor care au câștigat independența României atât pe câmpurile de bătălie, cât și în arena politică și diplomatică a vremii. Datorită lor și datorită celor care au luptat ulterior pentru neam și țară, pentru libertate, democrație și demnitate națională, trăim astăzi într-un stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil. Să-i cinstim așa cum merită și să fim conștienți că ne revine responsabilitatea de a ne îngriji de moștenirea pe care ne-au lăsat-o, astfel încât să transmitem urmașilor o Românie care să ocupe un loc cât mai bun între statele lumii.

La mulți ani, brașoveni! La mulți ani, români! La mulți ani, România europeană!”

Ceremonia s-a încheiat cu depunerea de coroane și jerbe de flori la Monumentul soldatului necunoscut din Piața Unirii și cu defilarea detașamentului de militari.

Citeste și:  Lansarea Proiectului SMART4NATURE: Educație și Tehnologie pentru Protejarea Mediului Înconjurător

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.