Ziua Mondială a Asistenței Sociale. O zi dedicată celor care schimbă vieți

Sunt puțini cei care aleg să își dedice viața ajutându-i pe ceilalți, și mai puțini sunt cei care o fac cu atâta dăruire, empatie și devotament precum asistenții sociali. Într-o lume în care suferința este adesea invizibilă, profesioniștii din asistența socială aleg să o vadă, să o înțeleagă și, mai presus de toate, să acționeze pentru a aduce alinare.

Astăzi, de Ziua Mondială a Asistenței Sociale, celebrăm devotamentul, profesionalismul și empatia celor care, zi de zi, sunt alături de cei mai vulnerabili dintre noi.

”Asistența socială nu este doar o profesie, ci o vocație, o misiune. Asistenții sociali sunt sprijinul celor care nu mai au speranță, vocea celor care nu sunt ascultați și mâna întinsă celor care au nevoie de ajutor. În fiecare zi, prin munca lor, ne arată că solidaritatea și grija față de semeni sunt valorile care ne definesc ca oameni”, a declarat Simona Bucura-Oprescu, ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale.

Citeste și:  Un nou prejudiciu în domeniul ride-sharing, în valoare de peste 2,41 milioane de lei

Ziua Mondială a Asistenţei Sociale este sărbătorită, în fiecare an, în a treia zi de marţi a lunii martie.

Marcarea acestei zile a fost lansată de Federaţia Internaţională a Asistenţilor Sociali în anul 1983 şi, ulterior, de organizaţii precum Asociaţia Internaţională a Şcolilor de Asistenţi Sociali. Tema de anul acesta este ”Consolidarea Solidarității Intergeneraționale pentru o Bunăstare Durabilă” și face parte din Agenda Globală a Asistenţei Sociale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Verificare anti-robot
FriendlyCaptcha ⇗

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.