Primăria Municipiului Codlea, în parteneriat cu Patronatul Întreprinderilor Mici și Mijlocii Brașov (PIMM Brașov) și Patronatul European al Femeilor de Afaceri PEFA, a organizat -Ziua Partenerilor- un eveniment esențial pentru consolidarea relațiilor dintre administrația locală și mediul de afaceri, având ca scop principal facilitarea dialogului și a parteneriatelor strategice pentru dezvoltarea economică locală.
În cadrul evenimentului, Florin Jianu, reprezentantul Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR), a lansat o propunere inovatoare: crearea Consiliului Consultativ al Mediului de Afaceri, inițiativă care își propune să ofere o platformă de dialog permanent între primărie și reprezentanții mediului de afaceri local, pentru a identifica soluții comune la provocările economice și pentru a susține dezvoltarea comunității.
Propunerea a fost imediat îmbrățișată de Mihai Paul Cîmpeanu, primarul Municipiului Codlea, care a subliniat importanța implicării mediului de afaceri în procesele de luare a deciziilor locale: „Prin Consiliul Consultativ al Mediului de Afaceri, vom putea crea o legătură directă între primărie și antreprenori, astfel încât deciziile pe care le luăm să fie în concordanță cu nevoile reale ale comunității de business. Este o inițiativă care va aduce beneficii atât pentru dezvoltarea economică a orașului nostru, cât și pentru crearea unui mediu de afaceri prosper.”
La rândul său, președinta PIMM Brașov, Alina Paul, a declarat :” Prin această platformă, vor fi abordate subiecte precum reglementările locale, facilitățile oferite investitorilor, programele de susținere a IMM-urilor și alte inițiative care vor contribui la creșterea economică și socială a municipiului. Primăria Codlea va avea un partener de încredere la nivelul PIMM Brașov”.
La eveniment a fost prezent și senatorul Marius Dunca, care a vorbit despre importanța parteneriatul public -privat: “Conștientizam nevoia parteneriatului dintre stat și mediul de afaceri. Dacă ne dorim o economie puternică acești doi factori trebuie să lucreze împreună, iar măsurile autorităților centrale și locale trebuiesc luate pentru a veni în sprijinul mediului de afaceri, facilitând astfel dezvoltarea economică durabilă”.
In calitate de partener strategic al evenimentului, președinta Patronatului European al Femeilor de Afaceri PEFA, Andreea Negru, a susținut: “Prin acest demers am dorit să aducem împreună mediul de afaceri și autoritățile publice centrale și locale pentru a identifica soluții la problemele cu care mediul de afaceri se confruntă. Consiliul Consultativ al Mediului de Afaceri este un exemplu care trebuie multiplicat la nivel național întrucât reprezintă o oportunitate pentru dezvoltarea economică sustenabilă”.
La rândul său, prefectul Județului Brașov, Cătălin Vasii, a prezentat oportunitățile oferite de Codlea ca potențial centru de afaceri și a reafirmat angajamentul de a sprijini dezvoltarea regională și de a crea un mediu de prietenos de afaceri prin colaborare și dialog deschis.
Evenimentul a reunit numeroși antreprenori locali, reprezentanți ai IMM-urilor, autorități locale și specialiști în dezvoltare economică, oferind un cadru propice pentru discuții constructive și schimb de idei.