1 iunie, noua etapă de relaxare a restricțiilor. Măsurile care intră în vigoare astăzi

Noi măsuri de relaxare a restricțiilor impuse pentru limitarea pandemiei intră de astăzi în vigoare, 1 iunie 2021, cu toate că obiectivul de 5 milioane de vaccinați al premierului Florin Cîțu nu a fost atins până în prezent. 

Activitățile culturale, artistice și de divertisment pot fi organizate în aer liber cu până la 1.000 de participanți, în funcție de incidență locală a infectărilor. Este nevoie însă ca cei prezenți să fi încheiat de cel puțin 10 zile schema de vaccinare sau să aibă un rezultat negativ la un test de depistare a infecției cu coronavirus ori dovada vindecării după trecerea prin boală. Evenimentele private – nunți, botezuri sau mese festive – vor putea avea loc cu cel mult 70 de persoane în spații deschise și 50 la interior. Crește până la 85% gradul de ocupare a spațiilor de cazare în stațiunile de la mare, iar activitatea în baruri, cluburi sau discoteci va fi permisă și peste noapte pentru persoanele vaccinate, la o capacitate de 50%. Relaxări și în privința competițiilor sportive. Este permisă participarea spectatorilor până la 25% din capacitatea maximă a spațiului, fie el deschis sau închis. Sălile de sport, de fitness sau piscinele își reiau activitatea la o capacitate maximă de 70%. În toate aceste cazuri, numărul participanților nu mai este limitat dacă toți cei prezenți sunt vaccinați. Vaccinarea permite și renunțarea la masca de protecție în birourile sau spațiile în care lucrează cel mult cinci angajați, notează agenția de presă Rador.

Citeste și:  Bursa Locurilor de Muncă Brașov revine pe 17 mai!

Vaccinarea permite și renunțarea la masca de protecție în birourile sau spațiile în care lucrează cel mult cinci angajați.

Noile măsuri de relaxare a unor restricții care intră în vigoare de la 1 iunie au fost anunțate joi seară de premierul Florin Cîțu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.