10.000 de euro au dispărut în jaful de miercuri din Brașov: Iată cine este patronul casei de schimb! FOTO

Peste 10.000 de euro a luat autorul jafului de la casa de schimb valutar de lângă Magazinul Star, miercuri dimineață. Proprietarul casei de schimb este Valentin Candidatu, patronul exchange-ului care pe 1 februarie 2009 a fost locul de desfășurare al unui jaf armat. Un angajat al casei de schimb a fost atunci împușcat mortal, iar un altul a fost rănit. Un alt trecător care a încercat să-l oprească pe atacator a fost și el împușcat mortal. Valentin Candidatu a declarat atunci că a fost victima unei răzbunări venită din lumea interlopă din Brașov, dosarul a rămas până acum cu „Autor Necunoscut”.

Valentin Candidatu o acuză pe angajată de neglijență și chiar le cere anchetatorilor să verifice atent dacă nu este implicată în organizarea jafului. „Nu se poate așa ceva, fetei i s-a atras de atâtea ori atenția să fie precaută. Să se uite bine împrejur atunci când deschide ușa. Avea refugiul ei în care putea ajunge foarte repede. Trebuia doar să fie atentă și să deschidă ușa când nimeni nu era prin preajmă. Intra repede și încuia. Prietenul ei este polițist. Vreau ca și angajata, dar și prietenul ei, care este polițist, să fie atent verificați”, a declarat Valentin Candidatu, pentru brașovstiri.ro.

Proprietarul casei de schimb jefuite spune că există numeroare camere de supraveghere care au surprins momentul atacului. El crede că autorul faptei a pândit atent activitatea de la închiderea și deschiderea casei de schimb valutar.

Nu se poate, trebuie să fi pândit de multe ori în zonă ca să vadă mersul, programul de funcționare și persoana care încuia și descuia unitatea. A știut exact ce are de făcut. Totul s-a întâmplat rapid, deci cunoștea obiceiurile angajatei. Aștept ca Poliția să facă lumină în acest caz”, a mai adăugat Candidatu.

Acesta susține că nu i se pare ciudat faptul că este pentru a doua oară cînd unitatea sa a fost jefuită și susține că pe partea de siguranță a făcut tot ce a depins de el.

„Nu sunt singurul care este călcat de două ori de hoți. Ăștia sunt nenorociți veniți flămânzi de dincolo sau unul eliberat din închisoare pe decretul lui Dragnea”, a mai explicat Valentun Candidatu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.