100 de arbori vor fi plantați în weekend în Parcul Dendrologic din Noua

Clubul Soroptimist Internaţional Braşov organizează, sâmbătă, ora 10.00, o acţiune de plantare de arbori, în Parcul Dendrologic Kronstadt din cartierul Noua, pentru a marca 100 de ani de existenţă a organizaţiei internaţionale din care face parte.
Evenimentul se desfăşoară în parteneriat cu Regia Publică Locală a Pădurilor (RPLP) Kronstadt, care va asigura puieţii care vor fi plantaţi.
„De această dată, clubul nostru intenţionează să planteze 16 arbori, deoarece acesta este numărul membrelor active la nivelul judeţului Braşov. Astfel începem seria de evenimente organizate atât în ţară, cât şi la nivel mondial, pentru aniversarea centenarului Soroptimist Internaţional, din 3 octombrie 2021. Unul dintre primele proiecte majore ale acestui club, înfiinţat acum 100 de ani, a fost  Salvati arborele rosu!. Era vorba despre Sequoia, măreţii arbori roşii fiind tăiaţi fără milă la vremea respectivă. Soroptimistele au pledat pentru o legislaţie corectă, pentru salvarea acestor arbori şi nu numai. Au luptat cu firme de cherestea puternice şi au obţinut sprijinul publicului larg pentru acel proiect”, a declarat preşedinta Clubului Soroptimist International Braşov, Ana Covaci.
Acţiuni similare vor fi desfăşurate, în data de 3 octombrie 2020, de toate cluburile Soroptimist Internaţional din ţară.
„Odată cu această acţiune a Clubului Soroptimist International Braşov este demarată campania de toamnă de împăduriri din Parcul Dentrologic Kronstadt. Doamnele vor planta primii arbori din cei 100 pe care intenţionăm la rândul nostru să îi plantăm în acest parc, în această perioadă. Noi pregătim puieţii şi stabilim locul în care vor fi plantaţi. Principalele specii ce se vor planta în parc sunt magnolia, tuia, pinul, frasinul, stejarul ienupărul, ulmul, castanul, teiul şi unele tipuri de arbuşti ornamentali. O parte importantă din puieţii ce urmează să fie plantaţi au fost produşi în pepiniera proprie a Regiei, în cursul anului 2020”, a precizat reprezentantul RPLP Kronstadt, ing. silvic Dragoş Moldovanu.
Clubul Soroptimist Internaţional este o organizaţie de femei şi pentru femei care sprijină, în mod concret, îmbunătăţirea calităţii vieţii femeilor şi tinerelor fete.

Citeste și:  Peste 400 dintre cei mai puternici cicliști din Europa sunt așteptați la primul Campionat European de Mountain Bike din România

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.