100 de case din Șchei care deversau apa în canalul Graft vor avea în sfârșit canalizare

Compania Apa a montat prima stație de pompare individuală din proiectul de branșare a celor 100 de case din Șchei care deversau apa menajeră în canalul Graft. Proiectul a fost început în urmă cu aproximativ două luni, la solicitarea Primăriei Brașov.

,,După cum știți, am demarat un proiect de punere în valoare a zonei După Ziduri, împreună cu cei de la Amural, proiect ce include și reamenajarea canalului Graft. Pentru a putea realiza acest lucru, am solicitat Companiei Apa, încă de anul trecut, să branșeze toate locuințele din Șchei la rețeaua publică de canalizare, astfel încât acestea sa nu mai deverseze apa menajeră în Graft. Lucrările avansează destul de bine și sper ca în câteva luni, pârâul să fie curat, după care vom face încă o etapa de igienizare și amenajare a cursului de apă. Este o lucrare importantă, pentru a putea transforma Aleea de După Ziduri într-o adevărată alee de promenadă, iar cetățenii din Șchei să aibă o rețea de canalizare conform regulilor din zilele noastre”, a declarat primarul George Scripcaru.

Citeste și:  Caroline Fernolend: Săsoaica ambițioasă care a pus Viscri pe harta lumii

 Scopul acestei lucrări este preluarea tuturor apelor menajere în sistemul public de canalizare, având în vedere că o parte dintre acestea aveau un sistem de deversare a apelor uzate care utiliza Pârâul Graft, conform proiectelor realizate în perioada interbelică. Lucrarea este extrem de complexă, deoarece nu există un plan de situație a acestei rețea paralele de canalizare și nici a canalului Graft. Compania Apa trebuie să stabilească, prin foraje, traseul Pârâului Graft, dar și să găsească un traseu pentru noua canalizare, care să meargă paralel cu acesta.

„Lucrarea pe care ne străduim să o facem de aproximativ două luni de zile este o lucrare extraordinar de complexă, pentru că trebuie să preia toate deversările menajere care se făceau în Pârâul Graft. Șcheiul este canalizat, însă structura geometrică a cartierului nu permitea ca anumite zone să fie preluate de canalizare publică existentă. Noi am făcut un proiect care prevede realizarea unei canalizări paralele, prin zonele foarte greu accesibile sau, în opinia unora, imposibil de realizat. Noi am început această lucrare. Este extraordinar de dificil, pentru că trebuie să ne strecurăm printre zidurile caselor și caseta prin care trece Pârâul Graft. Nu știm exact pe unde trece acest pârâu, am verificat arhivele, nu am găsit informații, și singura modalitate de a descoperi traseul pârâului a fost să facem săpături de sondaj și să ne strecurăm printre case și pârâu pentru a prelua canalizările. Este foarte dificil, am avut zile în care am avansat cu 30-40 de metri și zile în care am avansat cu 6 metri. Astăzi introducem o stație de pompare, prima din această lucrare și una dintre multele pe care le vom amplasa, și probabil că nu vom înainta niciun metru cu rețeaua de canalizare. Canalizarea care iese din case este mai jos decât noua conductă, noi nu putem amplasa această conductă mai în adâncime pentru că nu mai avem pantă pentru a ne racorda în canalizarea menajeră de pe o stradă adiacentă, și din acest motiv este necesar să amplasăm aceste stații de pompare“, a precizat Teodor Sava, directorul de exploatare al Companiei Apa.

Citeste și:  Aproape 588 de milioane de lei vor finanța 46 de noi proiecte de infrastructură. Peste peste 13 milioane de lei pentru comunele Șoarș și Șinca

Fiecare microstație de pompare deservește un singur imobil și are un motor electric care va fi racordat la rețeaua de curent a proprietarilor. Consumul de curent nu va afecta semnificativ cheltuielile proprietarilor (va fi vorba de câțiva lei lunar), iar microstațiile sunt plătite de Compania Apa.

Scopul lucrării întregii lucrări este de a prelua toate casele a căror canalizare se deversa în pârâul Graft,. nefiind preluată de rețeaua publică de canalizare. „Inițial au fost 94 de imobile, între timp am descoperit și alte case, care deși aveau posibilitatea de a se racorda direct în canalizarea menajeră, au fost proiectate să se verse în Graft“, a mai precizat Teodor Sava. Potrivit reprezentantului Companiei Apa Brașov, la finalul lucrării se va putea spune că toate locuințele din Șchei vor fi racordate la rețeaua publică de canalizare, care în acest cartier va fi în totalitate modernizată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.