13 Decembrie, prima stradă cu benzi dedicate autobuzelor

Prima stradă cu benzi dedicate transportului în comun este 13 Decembrie, în zona sensurilor giratorii. Astfel, în Comisia de Circulație de ieri a fost avizată propunerea RATBv de amenajare, în zona celor 6 sensuri giratorii cuprinse între intersecția 13 Decembrie-Henri Coandă și Onix, a unor benzi dedicate mijloacelor de transport în comun, care să asigure o prioritizare a acestora în aceste sensuri giratorii.

,,Având în vedere că proiectul nostru privind amenajarea unor benzi dedicate transportului în comun a trecut de faza de evaluare cu un punctaj foarte mare și urmează, în curând, să semnăm contractul de finanțare, consider că trebuie să facem astfel de amenajări și în alte zone decât cele vizate de proiectul finanțat prin POR. Astfel, am aprobat ca, în zona sensurilor giratorii, de pe 13 Decembrie să fie asigurată o prioritizare a mijloacelor de transport în comun. În felul acesta, în special la orele de vârf, vom avea mai puține întârzieri, iar călătorii noștri vor ajunge mai repede la destinație decât cei care utilizează autoturismele proprii. Sperăm ca, toate aceste măsuri care vizează transportul în comun, de la modernizarea mijloacelor de transport în comun și concentrarea pe cele ecologice, până la benzi dedicate și construirea de park&ride-uri, acest tip de transport să devină principalul mijloc de mobilitate în interiorul orașului” a declarat primarul George Scripcaru.   

Citeste și:  Proiectul Spitalului regional a obținut avizul Comisiei de Circulație

Amenajarea benzilor dedicate se va face prin vopsirea în culoarea roșie a primei benzi de circulație, pe o distanță de cca. 100 m înaintea liniei de stop la intrarea în intersecție. Inscripționarea se va face cu marcajul „BUS”. Pentru accesele în intersecții care generează trafic important pentru virajul la dreapta se poate amenaja banda a 2-a pentru transportul public (de ex. intersecția cu Str. Zaharia Stancu, accesul dinspre Centru sau intersecția cu Str. Independenței, accesul dinspre Rulmentul). În interiorul intersecției vor fi aplicate reglementările de prioritate prevăzute de legislația rutieră pentru toate vehiculele.

Beneficii așteptate:

  • Reducerea timpilor de așteptare/traversare a intersecțiilor la orele cu vârf de trafic de către mijloacele de transport în comun cu 2 – 4 minute / semicursă (10 – 15% din timpul de parcurs).
  • Posibilitatea realizării unei mai bune corelări între liniile de transport pentru facilitarea transbordărilor.
  • Diminuarea consumului de combustibil și a costului de operare.
  • Creșterea atractivității transportului public.

Cele 6 intersecții sunt:

  1. Intersecția Str. 13 Decembrie cu Str. Henri Coandă:
  2. accesul de pe Str. 13 Decembrie dinspre Rulmentul, banda 1 de circulație (linii: 2, 7, 8, 9),
  3. accesul de pe Str. 13 Decembrie dinspre Centru, banda 1 de circulație (linii: 2, 7, 8, 9).
  4. Intersecția Str. 13 Decembrie cu Str. Zaharia Stancu
  5. accesul de pe Str. 13 Decembrie dinspre Rulmentul, banda 1 de circulație (linii: 2, 7, 8, 9),
  6. accesul de pe Str. 13 Decembrie dinspre Centru, banda 1 sau 2 de circulație (linii: 2, 7, 8, 9, 15).
  7.  Intersecția Str. 13 Decembrie cu str. Camil Petrescu:
  8. accesul de pe Str. 13 Decembrie dinspre Rulmentul, banda 1 de circulație (linii: 2, 7, 8, 9),
  9. accesul de pe Str. 13 Decembrie dinspre Centru, banda 1 sau 2 de circulație (linii: 2, 7, 8, 9, 15).
  10. Intersecția Str. 13 Decembrie cu Str. Independentei
  11. accesul de pe Str. 13 Decembrie dinspre Rulmentul, banda 1 sau 2 de circulație (linii: 2, 7, 8, 9, 15),
  12. accesul de pe Str. 13 Decembrie dinspre Centru, banda 1 de circulație (linii: 2, 7, 8, 29, 36, 53).
  13. Intersecția Str. 13 decembrie cu Str. Aurel Vlaicu și Bd. Gării (Făget)
  14. accesul de pe Str. 13 Decembrie, dinspre Rulmentul, banda 1 de circulație (linii: 2, 7, 8, 29, 36, 53),
  15. accesul de pe Str. 13 Decembrie, dinspre Centru, banda 1 de circulație (linii: 2, 7, 36, 51),
  16. accesul de pe Str. Aurel Vlaicu, dinspre Bartolomeu, banda 1 de circulație (linii: 23, 23B, 25, 40),
  17. accesul de pe Bd. Gării, dinspre Gara Brașov, banda 1 de circulație (linii: 23, 23B, 25, 40).
  18. Intersecția Str. 13 Decembrie cu Bd. Griviței (Onix)
  19. accesul de pe Str. 13 Decembrie dinspre Rulmentul, banda 1 de circulație (linii: 2, 7, 36),
  20. accesul de pe Str. 13 Decembrie dinspre Centru, banda 1 de circulație (linii: 2, 7, 16, 36, 51),
  21. accesul de pe Str. Prelungire Griviței, dinspre Centrul Civic, banda 1 de circulație (linii: 3, 6, 7, 51, 52).
Citeste și:  Magazinele Lidl din România își reduc programul. Motivul este reducerea consumului de energie

Amenajare benzi dedicate transportului public şi trotuare adiacente – proiect depus pentru finanțare prin Programul Operațional Regional. A trecut de faza de evaluare, iar în perioada următoare se va semna contractul de finanțare. Valoarea totală a proiectului: 16.635.940,40 lei.

Proiectul preupune reconfigurarea infrastructurii rutiere, în vederea construirii benzilor prioritare dedicate serviciului de transport public de călători. Vor fi amenajate 3 tronsoane de benzi dedicate mijloacelor de transport în comun:

1: Terminal transport public Poienelor – Calea Bucureşti – Str. Toamnei – B- dul M. Kogălniceanu – Str. Victoriei – Str. Iuliu Maniu – Str. N. Iorga – Str. Lunga – Calea Făgăraşului – Terminalul de transport public Bartolomeu

  • Terminalul de transport public Bartolomeu – Calea Fagărașului – Str. Lungă – Bd. Eroilor – Bd. 15 Noiembrie – Calea Bucureşti – Terminal transport public Poienelor.
Citeste și:  Proiectul Spitalului regional a obținut avizul Comisiei de Circulație

3. B-dul Victoriei, pe ambele sensuri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.