15.000 de elevi din județul Brașov, consiliați cu privire la pericolul reprezentat de consumul și comercializarea drogurilor

Aproximativ 15.000 de elevi din județul Brașov au fost consiliați cu privire la pericolul reprezentat de consumul și comercializarea drogurilor, în cadrul campaniei de conștientizare demarate de prefectul județului.

Reprezentantul Guvernului în teritoriu a participat recent la Liceul Teoretic „George Moroianu” din Săcele, la desfășurarea ultimului modul al proiectului-pilot, alături de reprezentanți ai Inspectoratului Școlar și ai Centrului Regional de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog.

„Consilierea pe care au făcut-o specialiștii Centrului Regional de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Braşov s-a desfășurat pe module, pe durata întregului an școlar, în cadrul unei ore de dirigenție, pentru toate clasele vizate. Mulțumesc partenerilor în acest proiect și sunt convins că vom avea aceeași colaborare excelentă și pe viitor. În perioada imediat următoare vom face o evaluare a rezultatelor din acest prim an al proiectului și o analiză pe baza feedback-ului primit de la elevi, profesori și consilierii școlari, pentru a vedea ce putem îmbunătăți în anul școlar viitor”, a declarat prefectul Mihai Cătălin Văsii.

Citeste și:  10 sfinți tămăduitori sărbătoriți în luna mai

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.