15 societăți comerciale din Brașov, controlate de polițiști

Foto sugestiv.

La data de 20 noiembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Brașov- Secțiile 1-5 Poliție Brașov, Biroului de Investigații Criminale, Biroului Rutier, Serviciului Rutier, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului Acțiuni Speciale, au organizat și desfășurat o acțiune pe raza municipiului Brașov pe linia prevenirii faptelor cu violență, respectării legislației la regimul rutier și pe linia combaterii activităților comerciale ilicite.
În cadrul acțiunii au fost controlate 15 societăți comerciale ce își desfășoară activitatea în domeniul alimentației publice și bar, amplasate pe raza municipiului Brașov.
Au fost legitimate 195 de persoane, iar pe linie rutieră au fost verificate 30 de autovehicule și au fost aplicate 41 sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 22.200 lei. Dintre aceste sancțiuni contravenționale 12 au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice și 23 pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. 195/2002 R privind circulația pe drumurile publice.
Totodată, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor sume în valoare de aproximativ 1.000 lei.

Citeste și:  IMM-urile brașovene au un mediator în relația cu instituțiile statului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.