185 de amenzi aplicate pentru încălcarea normelor Covid la Brașov

Polițiștii brașoveni au continuat acțiunile de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat al acestor acțiuni fiind prevenirea răspândirii virusului Sars-CoV-2

Sub autoritarea Instituției Prefectului, la data de 12 octombrie 2020, polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, jandarmi și polițiști locali au organizat și desfășurat, cu efective mărite, activități de verificare a modului de respectare a normelor legale în vigoare pe timpul stării de alertă. 

Forțele de ordine au acționat în principal în zonele aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri, terase, în zona unităților de învățământ, dar şi în stațiile și mijloacele de transport în comun de pe raza întregului judeţ Braşov.

Citeste și:  România a câștigat Campionatul Mondial de robotică din Houston, Statele Unite

Cu ocazia activităților desfășurate au fost verificate 148 de societăți comerciale și persoane fizice autorizate cu privire la respectarea măsurilor impuse în perioada stării de alertă.

De asemenea, au fost legitimate peste 1.500 de persoane, verificate  peste 180 de autovehicule și aproximativ 150 de mijloace de transport persoane.

Pentru abaterile constatate au fost aplicate 185 de sancțiuni contravenționale, 184 fiind aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală și 1 pentru fapte de natură economică, cuantumul acestora fiind de 11.500 lei

De asemenea, au fost intensificate și activitățile informativ-preventive, pentru conștientizarea cetățenilor cu privire la riscul la care se expun dacă nu sunt respectate măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică.

Citeste și:  74 de proiecte culturale în etapa finală pentru cele 6 milioane de lei alocate de Primăria Brașov prin Ghidul de finanțare

Scopul acestor activități nu este de a aplica sancțiuni contravenționale, dar nu va fi tolerată nicio abatere de la lege. 

Sănătatea și siguranța cetățenilor reprezintă priorități pentru toate instituțiile cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, astfel că forțele de ordine vor desfășura permanent, în această perioadă, activități de verificare cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă pentru a proteja cetățenii și pentru a preveni răspândirea virusului Sars-CoV-2.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.