Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Brașov au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 25.10.2019, a inculpaților: VEZETEU VALENTIN, comisar de poliție, șeful Serviciului Sistematizări din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București (D.G.P.M.B.) […]
Read MoreLucrările la primele 3 trasee de mountain bike, care vor fi amenajate în cadrul parteneriatului dintre Asociația Club Sportiv NH Bike și Primăria Brașov, au început în aceste zile, după ce săptămâna trecută a fost emisă autorizația de construire pentru acestea. Tot la sfârșitul săptămânii trecute a fost depus și studiul de fezabilitate pentru celelalte […]
Read MoreCopiii de grădiniţă şi din învăţământul primar intră în vacanţă vineri. Aceasta este prima vacanţă din anul şcolar 2019 – 2020. Ei se vor reîntoarce la şcoală şi grădiniţă pe 4 noiembrie. Semestrul I se va încheia pe 20 decembrie, iar semestrul al doilea se va desfăşura între 13 ianuarie şi 12 iunie 2020. Pe […]
Read MoreFAN Courier, liderul pieței locale de curierat, avertizează clienții săi de existența unui atac de tip phishing în numele firmei. Practic clientul primește un email de pe o adresă asemănătoare cu cea a firmei FAN Courier. Emailul este o o notificare legată de un eventual colet, cu un atașament anexat în care se află atașat […]
Read MoreProgramul meciurilor din cadrul optimilor de finală ale Cupei României, anunţat de FRF, este următorul: Marţi, 29 octombrie CS Mioveni – Hermannstadt, ora 18:15, stadion Orăşenesc (Mioveni); Universitatea Cluj – FCSB, ora 21:00, Cluj Arena (Cluj-Napoca); Miercuri, 30 octombrie Academica Clinceni – FC Botoşani, ora 14:30, stadion Clinceni; Sănătatea Cluj – FC Petrolul Ploieşti, ora […]
Read MorePiticii din Căsuța cu jucării, de la Grădinița Martinică, i-au invitat pe polițiștii locali în vizită. Copiii aflați în perioada Școlii Altfel, au considerat, împreună cu educatoarea lor, că este un minunat prilej să îi întâlnească pe oamenii legii la ei la clasă. Polițiștii locali au răspuns prompt solicitării! Aceștia le-au vorbit micuților despre semafor, […]
Read MoreSe întâmplă la Brașov, în 2019. Locatarii din cartierul Bartolomeu sunt supuși unei poluări indredibile. Pe străzile Spicului și Lanurilor funcționează două societăți care nu ar mai fi trebuit să existe în oraș de ani buni. Recon S.A și Arcons-Fincodrum S.A. își desfășoară activitatea sub geamurile locuitorilor din Bartolomeu pe care îi intoxică zilnic cu […]
Read MoreFederaţia Sindicatelor Silva organizează marţi, 29 octombrie, un protest în faţa sediului Camerei Deputaţilor pe fondul intensificării cazurilor de agresiune asupra personalului silvic. Potrivit organizatorilor, evenimentul care este programat să se desfăşoare în intervalul orar 10:00 – 14:00 îşi propune, totodată, comemorarea celor şase silvicultori care au fost omorâţi în ultimii ani de hoţii de […]
Read MoreUn elicopter cu 6 pasageri s-a prăbușit în masivul Piatra Craiului. La bordul elicopterului se aflau 6 pasageri. nu se cunoaște starea membrilor echipajului. Alarma a fost dată la scurt timp de la pierderea legăturii dintre aparatul de zbor și turnul de control. ISU Brașov a activat Planul Roșu de intervenție, iar echipe mixte de […]
Read MorePrimăria sfidează nevoile brașovenilor și distruge zeci de locuri de parcare în centrul orașului. După ce a distrus aproape 30 de locuri de parcare la intersecția Iuliu Maniu cu Vlad Țepeș, acum buldozerele primăriei șterg zeci de locuri de parcare din zona Castelului – Poarta Șchei. Inițiativa ar fi lăudabilă dacă municipalitatea ar oferi alte […]
Read More